Alin Niculae (Oscar Downstream) și Simion Apreutese (Alexander Holding) sunt noii acționari ai fondului românesc de private equity Roca Investments

26 07. 2023
Rudi Vizental CEO_ROCA

Compania de private equity ROCA Investments, un brand care face parte din Impetum Group, a ajuns la un portofoliu de 78 de milioane de euro, cu 50% mai mult faţă de evaluarea din decembrie 2021, şi un randament anualizat (IRR) de 39%. Fondat în 2018, ROCA Investments a finalizat cinci runde de majorare de capital, care au totalizat 43,75 de milioane de euro, a semnat 20 de tranzacţii şi a finalizat 2 exit-uri,

Ultima majorare de capital a atras 100 de milioane de lei, 50% dintre aceștia fiind investiții ale vechilor acționari, restul aparținând noilor investitori. ”Printre noii acționari se numără Alin Niculae și Simion Ioan Apreutese. Tot în 2022 a intrat în acționariat și fondul de investiții al Băncii Transilvania, BT Investment, primul fond financiar de investiții”, spune Rudolf Vizental, CEO, Roca Investment. Vizental explică faptul că, un fond de private equity are invetitori instituționali, gen BERD, IFC, alte fonduri de investiții și persoane fizice, acei family office. Alături de fondatorii Roca, la categoria family office s-au mai adăugat anul acesta câteva nume.

Oscar Downstream, companie deţinută de omul de afaceri Alin Niculae (prin Alfa Investment care a intrat și în acționariatul Roca Investment), a ajuns în 20  de ani de activitate firma celui mai mare petrolist independent din România, având la nivelul anului 2021 un business de 3,8 miliarde de lei. Compania deține 74 de benzinării în franciză, dar vrea să intre pe piață și cu o rețea de benzinării proprii. Prin Akcent Development Group, Alin Niculae a dezvoltat și continuă să o facă multiple proiecte pe zona imobiliară de la clădiri de birou la multiple proiecte rezidențiale. Pe partea tehnologică, omul de afaceri deține Kuende, o platformă bazată pe tehnologia blockchain.

Ioan Simion Apreutese deține International Alexander Holding. Compania de transport de marfă şi logistică International Ale­xan­der din Arad, fondată în 2003, a cumpărat acum doi ani ope­ra­ţiu­nile din România şi Cehia ale Brandl, un business de familie din Germania înfiinţat în 1970, care furnizează de 50 de ani pie­se pentru giganţii indus­triei auto precum Mer­cedes, BMW, Audi, Volks­wagen, Porsche, Lambor­ghini şi, mai recent, Dacia. Omul de afaceri din Arad mai deține și firma dâmbovițeană Vio Transgrup. Potrivit presei sportive, în ultima jumătate de an, Apreutesei și-a manifestat interesul față de echipa de fotbal UTA Arad, dar și pentru achiziționarea FCSB de la omul de afaceri Gigi Becali.

Dintre acționarii existenți, cei mai cunoscuți sunt Theodora Popa, moștenitoarea grupului Transavia, unul dintrei cei mai mari jucători pe piața cărnii de pui, vicepreședintele fondului și investitorul care a participat la toate majorările de capital, și Andrei Cionca, întemeietorul Casei de Insolvență Transilvania și Impetum Group, Roca și Roca X care au fost reunite acum doi ani sub umbrela Impetum Group.

Pe lângă celebrii Dan Șucu (Mobexpert) și frații Pavăl (Dedeman), îi mai găsim cu o cotă importantă de acțiuni pe armatorul constănțean Adolf Bâclea, pe fondatorul lanțului de magazine pet shop Animax, Cristian Ludovic Pop, pe administratorul unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari români,  de la One United Properties, Marius Mihail Diaconu sau Andrei Loghin (Digital Spirits) și lista poate continua.

Așa cum arată Rudolf Vizental ”foarte importantă pentru noi este reputația grupului. Modelul nostru de investiții nu se se calibrează pe modelul unui fond de private equity clasic, care investește 7-10 ani apoi face exit. Ca să ai impact în contextul local nu sunt suficienți 10 ani. De aceea, funcționăm ca un evergreen, fără să avem o durată determinată pentru exit, iar în 2025 vrem să ne listăm pe bursa locală, pentru că avem doar acționari locali. Avem un model de business unic și pot să spun că nu suntem cel mai mare sau cel mai vechi, dar sigur suntem cel mai dinamic fond de private equity cu capital privat exclusiv românesc. ”

În cei cinci ani de existență, Roca Investments a realizat două exit-uri. Frigotehnica a fost preluată într-un moment de dificultate pentru companie în 2018. După trei ani de restructurări compania a fost vândută către grupul francez Vinci.

Anul acesta, fondul Roca a realizat exitul din Romcargo Maritim, companie de RO-RO, preluată în 2019, după ce a intrat în insolvență. ”Am plătit masa credală, am renegociat contractele cu principalii clienți, Dacia și Ford, iar în 2023 am decis să facem exitul pentru cele 60% dintre acțiunile deținute în companie. Unii dintre partenerii noștri care dețineau restul de 40% și-au exercitat dreptul de preemțiune și au cumparat compania”, precizează Vizental.

Potrivit portalului termene.ro, https://termene.ro/firma/18957842-firma, Romcargo Maritim este deținută în proporție de 73,33% de armatorul Adolf Bâclea, care deține și peste 10% din acționariatul Roca Investments, Nicolae Kovacs, fost hocheist, actual CEO al fondului Agista Investments și acționar în Roca Investments cu 13,33%, și Inostrio Enterprises SRL din Constanța cu 13,33% din acțiuni.

După cum explică CEO-ul Roca Investments, principalele obiective ale celui mai dinamic fond de privat equity cu capital integral românesc este să reușească să unească mai multe companii mici, economia românească fiind caracterizată în principal prin garnularitate, să asigure o continuitate în managementul companiilor care se văd ajunse într-un fel de vid de putere odată cu atingerea vârstei pensionării a fondatorilor și transformarea unor companii locale în jucători regionali, deocamdată în zona ECE, prin achiziții sau deschideri de puncte de lucru pe piața externă.

Astfel, BICO Industries a ajuns în top trei jucători europeni pe piața de producție de fibră de sticlă, prin cele cinci fabrici pe care le deține: două în România, două în Republica Moldova și una la Vilnius, Lituania, cea de-a cincea fabrică achiziționată în mai anul acesta. Astfel, Bico are materia primă în Lituania, iar prin noua fabrică are asigurat exportul către Polonia și Germania.

Rudolf Vizental, CEO și co-fondator ROCA Investments are un background de 15 de ani de activitate în zona de distress și cinci ani în zona de finanțare, în care a învățat să vadă oportunități acolo unde alții văd doar riscuri. Militează pentru dezvoltarea unei culturi antreprenoriale în România. Este un finanțist a cărui apetență pentru activitatea de investment este ancorată în realitățile de business actuale și înțelegerea nevoilor antreprenorilor.

ROCA Investments este un brand fondat de Impetum Group fiind compania cea mai dinamică de private equity din România. Focusul ROCA Investments este dezvoltarea și scalarea portofoliului existent în cele două sectoare economice strategice în care s-a specializat până în prezent: industria, prin holdingul ROCA Industry, și agricultura, prin holdingul ROCA Agri RDF. Cele două holdinguri din portofoliul ROCA totalizează în acest moment 15 companii active, între care unele cu prezență semnificativă în Europa. ROCA Investments este o companie de private equity, cu specific de acționar majoritar, specializată în preluarea companiilor antreprenoriale de dimensiune medie și transformarea acestora în performeri în sectoarele strategice în care activează.