Alin Tapalagă, Porsche Inter Auto: Este momentul oportun pentru deschiderea unui al doilea centru Porsche în țară
La peste 25 de ani de la debutul pe piața din România și la 10 de la deschiderea primului centru integrat (showroom + service), marca germană Porsche a anunțat apropiatul debut al construcției unui al doilea punct de vânzare și reparații. Acesta va fi amplasat în Cluj-Napoca și va fi rezultatul unei investiții „de proporții”.
„Pentru marca Porsche, această investiție de la Cluj este una strategică, în conformitate cu planurile noastre de dezvoltare și sustenabilitate în România și în regiune. Ca importator Porsche în România am împlinit anul trecut 25 de ani pe piața locală, Centrul Porsche București a împlinit 10 ani, deținem și un service autorizat în Timișoara, astfel că am considerat oportun momentul deschiderii unui al doilea Centru Porsche în țară, într-o zonă în care marca este foarte apreciată și așteptată de clienții noștri. Noul spațiu va conține atât un showroom de prezentare, cât și un nou atelier de service. Construită la cele mai înalte standarde, clădirea va fi una verde, durabilă, investiția fiind aliniată la standardele noastre de reducere a emisiilor și conservare a resurselor naturale”, a declarat Alin Tapalagă, directorul general al Porsche Inter Auto România.
Aflată în proces de autorizare, construcția noului centru va fi demarată în acest an, iar finalizarea ei este estimată pentru anul 2025. Centrul Porsche Cluj va avea un showroom de prezentare de aproximativ 600 mp și un service autorizat care va avea o suprafață de 870 mp. Spațiul va beneficia de toate facilitățile, iar construcția va fi realizată pe baza noii identități corporative a Porsche AG.
„Porsche are deja o prezență puternică în Cluj-Napoca prin MHP România (n.n. – companie de consultanță în management și IT) și Porsche Engineering (n.n. – centru de cercetare-dezvoltare), ambele companii fiind deținute de către Porsche AG Stuttgart. În plus, suntem deja foarte vizibili în Cluj prin implicarea noastră locală în turneul de tenis Transylvania Open încă de la prima ediție, cu o tradiție de patru ani. Piața noastră crește în Cluj, portofoliul nostru de clienți din zonă devine din ce în ce mai mare, la fiecare road-tour în zonă observăm un interes crescut pentru modelele Porsche, astfel că această investiție era foarte necesară și solicitată. Așa că ne bucuram să putem spune azi ferm: da, al doilea Centru Porsche din România va fi deschis la Cluj!”, a declarat și Adrian Pascu, director executiv al mărcii Porsche în România.
Conform oficialilor mărcii, personalul viitorului centru din Cluj-Napoca va fi acreditat Porsche, iar training-urile consilierilor de vânzări și service vor fi efectuate la producător respectând cele mai riguroase cerințe. Personalul din service va beneficia de tot sprijinul, know-how-ul și experiența Centrului Porsche București.
Citește și:
– Andreas Burgholzer i s-a alăturat lui Brent Valmar în funcția de director general al Porsche România
– Porsche acordă angajaţilor un bonus de până la 9.690 de euro, datorită rezultatelor solide din 2023
– A treia generație Porsche Panamera prezentată, în premieră europeană, la Transylvania Open 2024