Alina Bica: Kovesi s-a lăudat că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica le-a spus judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a avut relaţii tensionate cu generalul SRI Florian Coldea şi a aflat că procurorul şef al DNA, Laura Kovesi, se lăuda, în mod frecvent, că o să-i construiască anumite dosare penale.
Economica.net - mie, 04 feb. 2015, 15:13
Alina Bica: Kovesi s-a lăudat că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale

Detalii despre această declaraţie apar în motivarea deciziei prin care instanţa supremă a dispus, pe 31 ianuarie, arestarea preventivă a Alinei Bica, alături de Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş.

Astfel, Alina Bica le-a spus judecătorilor că a fost chemată de Florian Coldea, prim adjunctul Serviciului Român de Informaţii, ‘care mi-a adus la cunoştinţă o informare în care mi se preciza că, din raţiuni de securitate naţională, având în vedere poziţia domnului Tender în Africa şi faptul că prin SC Prospecţiuni SA urmează să se deruleze anumite contracte, ar fi oportun să mă gândesc dacă este posibil să reanalizez situaţia acestui inculpat’.

‘I-am explicat domnului Coldea că lucrurile în dosar sunt foarte bine făcute şi că o soluţie de achitare este exclusă, iar dumnealui m-a întrebat ce părere am cu privire la modalitatea de executare a pedepsei’, a continuat Bica.

Alina Bica a precizat că a refuzat această cerere, ‘dar ulterior întâlnirii cu domnul Coldea Florian am constatat, ca efect, două aspecte la nivelul direcţiei DIICOT: nu a mai primit nicio sesizare de la SRI cu privire la noi posibilităţi de investigaţii în dosare, astfel că în decursul anului 2014 la DIICOT au venit în total un număr de 6-7 sesizări şi toate neserioase’.

Mai mult, în mod frecvent, i se aducea la cunoştinţă, prin intermediul unor persoane, că ‘poate ar fi cazul să părăsesc funcţia pe care o ocup, că în birou mi-a fost instalată tehnică de interceptare şi că doamna procuror şef Kovesi s-a lăudat, în mod frecvent, că va ajunge să-mi construiască anumite dosare penale, lucru care s-a şi întâmplat’.

‘Doresc să precizez faptul că îl informam pe dl. Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în cauză şi nu am făcut niciun demers de uşurare a situaţiei inculpatului Tender. Doresc să precizez faptul că, din practica judiciară public existentă, constatasem că inclusiv procurori DNA puseseră concluzii de prescripţie a faptelor în anumite dosare penale şi instanţa nu a ţinut cont de aceste concluzii dispunând condamnarea inculpaţilor şi, ca atare, am apreciat că nu săvârşesc nicio infracţiune deoarece nu am văzut niciunul din acei procurori urmăriţi penal, de exemplu, în cazul transferurilor, DNA a pus concluzii de prescripţie a faptelor pentru inculpatul Stoica Mihai, iar instanţa l-a condamnat la 3 ani închisoare. Acelaşi lucru l-a făcut şi domnul procuror Rădescu în dosarul Dinu Patriciu pentru inculpatul Roşca Stănescu şi instanţa l-a condamnat la 2 ani închisoare. Dar se pare, cu toate astea, că nu am sfârşit bine şi domnul Coldea, cu ajutorul doamnei Kovesi, şi-a ţinut promisiunea. Doresc să precizez că relaţiile dintre mine şi domnul Coldea au fost destul de tensionate, cu atât mai mult cu cât acesta era preocupat de declanşarea momentelor operative şi în alte cauze ale DIICOT, lucru cu care nu am fost de acord, şi am lăsat lucrurile să meargă în ritmul lor firesc iar acţiunile să fie declanşate atunci când sunt probe în cauză şi nu când dorea SRI’, a mai spus Bica.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul orei 12:50, şi consemna tranzacţii în valoare de 2,63 miliarde de lei......
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 ...
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de ...
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...