Alina Gorghiu: Curtea Supremă a Italiei a decis extrădarea lui Darius Vâlcov. Acesta va fi predat autorităților române

Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins, marţi, recursul formulat de Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, împotriva deciziei prin care s-a decis predarea acestuia către autorităţile competente ale României, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 aug. 2023, 18:39
Alina Gorghiu: Curtea Supremă a Italiei a decis extrădarea lui Darius Vâlcov. Acesta va fi predat autorităților române

„Vă informez că, astăzi (marţi – n.r.), Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins ca inadmisibil recursul lui Darius Bogdan Vâlcov. Astfel, a rămas definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea, autorităţilor competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3 mai 2023 de către Tribunalul Bucureşti în dosarul penal referinţa 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa nr. 74 din 8 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiaşi Înalte Curţi 38/02.05.2023, pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani săvârşite în România în perioada 2009-2013”, a transmis Alina Gorghiu, pe Facebook.

Potrivit ministrului, zilele următoare se aşteaptă comunicarea oficială a hotărârii către autorităţile române şi continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Darius Bogdan Vâlcov.

Curtea de Apel din Napoli a decis, în data de 20 iulie 2023 predarea lui Darius Vâlcov autorităţilor competente ale României.Decizia acestei instanțe nu era definitivă, putând fi contestată la Curtea Supremă de Casaţie a Italiei.

Curtea de Apel din Napoli a decis, în data de 20 iulie 2023, predarea lui Darius Vâlcov autorităţilor competente ale României. El a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română în data de 3 mai, după sentința definitvă primită într-un dosar în care a fost condamnat pentru trafic de influență și spălare de bani. Vâlcov a fost condamnat în „Dosarul Tablourilor”, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor militar suplimentar de două miliarde de euro pentru Ucraina, relatează......
PPC raportează un profit EBIDTA de 1,8 miliarde de euro pentru 2024, în creștere cu 41%. Rezultatul bun s-a datorat activităților din Grecia și România
PPC raportează un profit EBIDTA de 1,8 miliarde de euro pentru 2024, în creștere cu 41%. Rezultatul bun s-a datorat activităților ...
Compania energetică greacă Public Power Corporation (PPC), repzentă și în România raportează că a înregistrat în ...
Conducerea Hidroelectrica va propune acționarilor acordarea unui divident brut pe acțiune în valoare de 8,98 de lei
Conducerea Hidroelectrica va propune acționarilor acordarea unui divident brut pe acțiune în valoare de 8,98 de lei
Conducerea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. va propune spre aprobare în Adunarea Generală a acționarilor repartizarea profitului ...
Explozie: Numărul prosumatorilor din România a depășit pragul de 200.000. Date oficiale
Explozie: Numărul prosumatorilor din România a depășit pragul de 200.000. Date oficiale
La finalul lunii ianuarie, erau înregistrați mai mult de 200.000 de prosumatori în România, potrivit ultimelor date ale ...