Allianz dezminte că va superviza mai strâns activitatea diviziei de investiţii Pimco

Asigurătorul german Allianz a anunţat luni că nu intenţionează să sporească supravegherea diviziei de investiţii Pacific Investment Management Co (Pimco) din California, după ce demisia şocantă a fondatorului Pimco, Bill Gross, a dus la scăderea accentuată a acţiunilor Allianz la bursă, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 29 sept. 2014, 12:01
Allianz dezminte că va superviza mai strâns activitatea diviziei de investiţii Pimco

Vineri, la Bursa de la Frankfurt, acţiunile Allianz au înregistrat un declin de peste 6% iar luni dimineaţă s-au redresat uşor. Pecarea lui Gross, cunoscut sub numele de ‘regele obligaţiunilor’ în ultimele decenii, a speriat investitorii, care se tem că va urma o perioadă de ieşiri masive de fonduri de la Pimco, de până la 225 miliarde de euro.

Pimco, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume, a anunţat vineri că fondatorul şi directorul său de investiţii, Bill Gross, a decis să demisioneze din funcţie urmând să lucreze pentru rivalul Janus Capital Group. Plecarea lui Gross vine la doar opt luni după ce presupusul său succesor la conducerea Pimco, Mohamed El-Erian, a demisionat din cauza unor dispute cu Gross, sporind temerile privind modul în care Allianz a supravegheat divizia sa de investiţii.

Allianz a dezminţit vineri necesitatea unei supervizări mai solide la Pimco şi a reafirmat mesajul luni în presă. ‘Avem exact acelaşi control asupra Pimco ca în urmă cu zece ani. Nu intenţionăm să schimbăm acest control. Plecarea lui Gross nu are niciun impact asupra relaţiei dintre Allianz şi Pimco’, a declarat Jay Ralph, membru în Consiliul de conducere al companiei germane, într-un interviu acordat ‘Financial Times’.

Tot Jay Ralph a afirmat pentru publicaţia germană ‘Handelsblatt’ că Allianz este ‘sută la sută’ de partea succesorului lui Gross, Dan Ivascyn, şi nu trebuie schimbată strategia companiei.

Demisia surprinzătoare a unei figuri importante de pe piaţa mondială a obligaţiunilor vine la câteva zile după ce autorităţile americane de reglementare din sectorul financiar au anunţat că au început să investigheze modul în care Pimco îşi evaluează deţinerile de obligaţiuni deoarece acesta ar putea să stimuleze artificial randamentele.

Bill Gross va începe să lucreze la Janus din data de 29 septembrie, unde va gestiona Janus Global Unconstrained Bond Fund. Anunţul că Bill Gross se va alătura Janus a condus la creşterea cu peste 30% a cotaţiei acţiunilor firmei.

În vârstă de 70 de ani, Bill Gross a fost cel care a fondat Pimco în 1971 şi în decurs de 43 de ani l-a transformat în cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume. Prezent în 12 ţări şi cu un personal de 2.500 de angajaţi, Pimco gestionează active în valoare de aproape 2.000 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea să construiască noi porturi și centre de transport aerian în vestul țării
China vrea să construiască noi porturi și centre de transport aerian în vestul țării
Autorităţile chineze au anunţat duminică un pachet de 15 măsuri în vederea consolidării dezvoltării regiunii de vest a Chinei, concentrându-se pe construcţia de porturi, precum şi a unor......
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
O periculoasă furtună de iarnă a lovit duminică Statele Unite, unde milioane de locuitori din jumătatea estică a ţării ...
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto ...
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...