Allianz Țiriac a dat lecții de profit și în 2023. Miliardarul Ion Țiriac va încasa cel puțin 20 de milioane de euro
Allianz-Țiriac raportează rezultate financiare solide și creștere susținută în 2023, în principal, datorate evoluției pozitive înregistrate în segmentele asigurărilor de viață, asigurărilor auto și a celor facultative pentru locuințe, transmite un comunicat al companiei. De la finalul lui 2021, Allianz Țiriac este un jucător de bază și în piața RCA, care în mod tradițional era cunoscută ca aducătoare de pierderi, dar care, demonstrează rezultatele celui de-al doilea mare jucător din domeniu, poate fi o sursă de creștere profitabilă. În 2023, Allianz Țiriac a reușit să își majoreze câștigurile cu 44%, ajungând la un profit operațional de 346 de milioane de, un record istoric pentru piața din România. Cu 45% din acțiuni, miliardarul Ion Țiriac, cel care a fondat compania și apoi a cedat pachetul majoritar de acțiuni gigantului german Allianz, va încasa cel puțin 20 de milioane de euro, ca dividend din profitul net, dacă se ia decizia ca profitul să fie repartizat integral acționarilor.
Iată, pe scurt, principalii indicatori înregistrați de Allianz Țiriac anul trecut:
- Protecție și despăgubiri de aproximativ 2,1 miliarde de lei, cu 38% mai mult decât în 2022;
- Subscrieri totale de aproape 3,5 miliarde de lei în 2023, în creștere cu 21% față de anul anterior;
- Contribuții în economie de aproximativ 962 de milioane de lei, reprezentând cheltuieli cu salarii, comisioane, taxe, impozite și contribuții (BAAR, FGA, ASF);
- Profit operațional de 346 de milioane de lei;
- Rata combinată pe linia de afaceri principală (RCA) este de 97,4%;
- Stabilitate financiară crescută, cu o rată de solvabilitate de 130%.
Cheltuiala totală cu daunele brute în 2023 a fost de aproximativ 2,1 miliarde de lei, reprezentând despăgubiri brute plătite și variația rezervei de daune brute avizate și neavizate. Din aceasta, aproape 1,3 miliarde de lei au fost plătite clienților ca despăgubiri în 2023, cu 15% mai mult decât în 2022, oferindu-le astfel un sprijin financiar real. Volumul total al primelor brute subscrise a fost de aproape 3,5 miliarde lei în 2023, în creștere cu peste 21% față de anul precedent, conform datelor financiare neauditate. Un avans semnificativ a fost înregistrat în segmentul asigurărilor de viață, de 30% față de aceeași perioadă a anului anterior, unde compania a continuat să își concentreze atenția asupra nevoilor clienților, dezvoltându-și activitatea în acord cu direcțiile strategice asumate. De asemenea, în premieră pentru piața de asigurări din România, Allianz-Țiriac a lansat în 2023 prima asigurare de viață care poate fi achiziționată 100% online, în șase pași simpli, fără evaluare medicală prealabilă. Pe lângă despăgubirile plătite, Allianz-Țiriac a încheiat 2023 cu peste 4,5 miliarde de lei în rezerve tehnice și o rată a solvabilității de 130%, raportată conform Solvency II, ceea ce confirmă stabilitatea financiară a companiei și oferă clienților siguranța angajamentelor de plată viitoare față de ei.
„În contextul creșterii costurilor de trai și a unui deficit de protecție tot mai mare în rândul populației, asigurările generale, dar mai ales cele de viață devin o componentă vitală pentru siguranța financiară a populației. Sumele plătite anul trecut clienților noștri au reprezentat un sprijin important pentru cei care au trecut printr-o situație acoperită de asigurarea lor, ajutându-i să se descurce mai ușor financiar, fără să fie nevoie să-și folosească economiile sau să apeleze la alte soluții pentru acoperirea cheltuielilor neprevăzute. Performanțele noastre financiare solide, cu o evoluție de peste 3,6 ori mai rapidă decât creșterea PIB-ului sau a pieței de asigurări care s-au dublat în ultimul deceniu, confirmă capacitatea noastră de a sprijini financiar tot mai mulți clienți care aleg să-și protejeze viitorul cu ajutorul asigurărilor”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.
Evoluție solidă în 2023
Profitul operațional după plata despăgubirilor, constituirea rezervelor și deducerea cheltuielilor operaționale, a fost de 346 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 44% față de 2022. Creșterea profitului operațional se datorează unui volum de afaceri semnificativ în creștere, precum și unui venit din plasamente mai bun (+59% față de 2022), în condițiile în care rata combinată pe linia de afaceri principală (RCA), este de 97,4%. Rezultatul înregistrat permite consolidarea capitalului și continuarea investițiilor pentru îndeplinirea planurilor de dezvoltare și susținere a economiei românești. În același timp, pe lângă despăgubirile plătite asiguraților, compania și-a amplificat amprenta în economie prin contribuții totale de aproximativ 962 milioane de lei reprezentând cheltuieli cu salarii, comisioane, taxe, impozite și contribuții (BAAR, FGA, ASF). La finalul lui 2023, 1,6 milioane de persoane și companii beneficiau de protecția financiară oferită de Allianz-Țiriac, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă a anului anterior. Cele mai puternice creșteri au fost înregistrate în segmentele asigurărilor de viață, asigurărilor auto și a celor facultative pentru locuințe. În același timp, numărul clienților care au achiziționat asigurări online a crescut cu 59% în ultimul an, asigurările RCA, de bunuri sau de călătorie fiind cel mai frecvent achiziționate în mediul online.
„Brandul puternic și calitatea serviciilor oferite la prețul corect sunt factorii cheie care au determinat tot mai mulți clienți să aleagă produsele și serviciile Allianz-Tiriac. Astfel, la finalul anului 2023, Allianz-Țiriac și-a menținut poziția de lider de loialitate în rândul clienților atât pe segmentul asigurarilor generale, cât și pe cel al asigurărilor de viață”, transmite compania.
Top mari despăgubiri plătite în 2023
Cea mai mare despăgubire din 2023 a fost de aproape 5,5 milioane de lei și a fost plătită în baza unei asigurări RCA pentru un accident auto cu vătămări care a avut loc în străinătate. A doua cea mai mare sumă despăgubită, de aproximativ 3,6 milioane de lei, a fost pentru o asigurare de răspundere civilă a unei companii de producție pentru vătămarea unei persoane prin pierderea ambelor membre superioare în urma unui accident prin electrocutare. O despăgubire de aproximativ 2,2 milioane de lei a fost plătită în urma unui incendiu care a distrus complet o hală și echipamentele de producție aferente ale unui client din industria de construcții. În cazul asigurărilor de sănătate, cea mai mare despăgubire plătită a fost de 437.026 de lei, pentru tratament în străinătate a unei boli grave, în baza clauzei specifice atașată produselor de asigurare de viață.
„Misiunea Allianz-Tiriac este de a construi o zi de mâine mai bună, iar succesul financiar permite companiei să contribuie la creșterea prosperității nu doar prin intermediul plăților pe care le face pentru asigurați. Astfel, pe lângă impactul în viața clienților, Allianz-Țiriac s-a implicat și în comunitățile din care face parte și a investit în 2023 aproximativ 7,5 milioane de lei în inițiative relevante social, în domenii critice precum educație și incluziune financiară, sănătate, sport și mediu. În 2023, Allianz-Țiriac a continuat să susțină accesul a aproape 30.000 de copii la programe de incluziune socială, educație și performanță sportivă, prin intermediul parteneriatelor și proiectelor dezvoltate împreună cu SOS Satele Copiilor, Fundația Polisano, Fundația Metropolis, Asociația Salvează o Inimă, Asociația KinetoBebe, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Comitetul Paralimpic Român. În plus, compania a contribuit la un viitor sustenabil prin continuarea implicării în activitățile de împădurire, cu ajutorul a peste 100 de voluntari Allianz-Țiriac, care au plantat 12.000 de puieți în 2023, pe o suprafață de 3 hectare”, mai arată comunicatul de presă.