Allianz-Tiriac a înregistrat un volum al veniturilor din prime la nivel agregat de 906 milioane lei, la nouă luni

Allianz-Tiriac a înregistrat un volum al veniturilor din prime la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă & sănătate) de peste 906 milioane lei, în nouă luni din 2016, în creştere cu aproximativ 17 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a anunţat, miercuri, asiguratorul, într-un comunicat remis Agerpres.
Economica.net - mie, 07 dec. 2016, 16:29
Allianz-Tiriac a înregistrat un volum al veniturilor din prime la nivel agregat de 906 milioane lei, la nouă luni

In acelaşi interval, despăgubirile plătite de companie s-au ridicat la o valoare de aproximativ 375 milioane de lei, în timp ce obligaţiile de plată înregistrate sub formă de rezerve de daună la 30 septembrie se cifrau la 328 milioane de lei.

Profitul operaţional consolidat din activitatea de asigurări a ajuns, la finele primelor 9 luni, la 70 milioane lei, cu peste 15 milioane de lei mai mult faţă de acelaşi interval din 2015.

Sub aspectul indicatorilor de siguranţă financiară, Allianz-Tiriac Asigurări continuă să opereze cu rate de solvabilitate şi de lichiditate mult superioare cerinţelor minime legale (1 pentru cei doi indicatori). Astfel, rata de solvabilitate, conform Solvency II, la finele lunii septembrie, se situa la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă) la 1,51, în timp ce lichiditatea la sfârsştul lunii septembrie pentru asigurările generale se situa la 3,60, iar pentru activitatea de asigurări de viaţă la 6,34.

La nivelul asigurărilor generale, valoarea veniturilor a ajuns, la finele primelor 9 luni ale anului, la 817 milioane lei, înregistrând o creştere de aproape 18% faţă de perioada corespondentă a anului trecut (694 milioane lei 9M 2015). Avansul subscrierilor a fost susţinut atât de segmentul asigurărilor auto (+19%), cât şi de evoluţia afacerilor non-auto (+14%).

Asigurarile auto au generat venituri în primele 9 luni ale anului de 576,5 milioane lei, susţinute de creşterea accelerată a vânzărilor de poliţe RCA.

‘Creşterea semnificativă la nivelul acestei linii de business, în trend cu dinamica pieţei, este una conjuncturală, datorată unui flux de clienţi rămaşi neacoperiţi ca urmare a ieşirii din piaţă a unor asiguratori cu activitate relevantă pe segmentul RCA. Aşa cum am menţionat în varii ocazii, avem o abordare prudenţială în legatură cu această linie de business, în ultimii ani concentrându-ne eforturile în direcţia limitării pierderilor aferente RCA. Recentele măsuri legal – administrative ne-au zădărnicit planurile, fiind nevoiţi să refacem prognozele, în contextul introducerii măsurilor de limitare a tarifelor. Efecte semnificative ale normării preţurilor RCA vom vedea începând cu anul 2017’, precizează Aurel Badea, Directorul Direcţiei Tehnice în cadrul Allianz-Tiriac.

Valoarea despăgubirilor plătite terţilor păagubiţi în baza poliţelor RCA emise de Allianz-Tiriac Asigurări au depăşit 123 milioane de lei în primele 9 luni din 2016, cu aproape 22 milioane lei mai mult faţă de anul trecut. In acelaşi timp, obligaţiile de platăa aferente aceleiaşi linii de business, înregistrate sub forma de rezerve de daună se situau, la 30 septembrie la peste 163 milioane de lei.

În topul celor mai mari despăgubiri achitate de Allianz-Tiriac în 2016, primele 3 poziţii sunt ocupate de îndemnizaţii acordate în baza poliţelor RCA: este vorba de peste 7 milioane lei, 1,4 şi respectiv 1,2 milioane de lei îndemnizaţii acordate ca urmare a unor accidente în trafic produse în România sau în străinătate.

În ceea ce priveşte activitatea de asigurări non-auto, subscrierile au atins, la finele lunii septembrie, o valoare de 241 milioane lei, faţă de 212 milioane lei cu un an în urma (9M 2015).

Te-ar mai putea interesa și
Rusia, situație de urgență în Krasnodar, din cauza petrolului care încă se scurge pe coasta Mării Negre
Rusia, situație de urgență în Krasnodar, din cauza petrolului care încă se scurge pe coasta Mării Negre
Autoritățile din regiunea Krasnodar, din sudul Rusiei, au declarat miercuri o situație de urgență la nivelul întregii regiuni, spunând că petrolul încă se scurge pe coasta la 10 zile după......
Dacia Sandero este cea mai vândută mașină din Europa, în anul 2024. Duster, în Top 10
Dacia Sandero este cea mai vândută mașină din Europa, în anul 2024. Duster, în Top 10
Dacia Sandero nu mai poate pierde poziția de lider al clasamentului celor mai vândute mașini din Europa în 2024. Printre ...
Partidul sârbesc Lista Sârbă a fost acceptat în alegerile din Kosovo, după ce inițial a fost respins
Partidul sârbesc Lista Sârbă a fost acceptat în alegerile din Kosovo, după ce inițial a fost respins
O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de a respinge participarea principalului ...
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia a înregistrat în perioada septembrie 2023 - septembrie 2024 un excedent bugetar de 1% din PIB, faţă de un ...