Allianz-Ţiriac introduce notificarea daunelor şi programare la constatare on-line

Economica.net
26 02. 2013
companie_allianz_tiriac_organizatie_52095800

Prin intermediul unei aplicaţii de pe site-ul asigurătorului, clienţii Allianz-Ţiriac pot să notifice on-line existenţa unei daune auto sau unei daune a locuinţei asigurate. Prin completarea datelor privind dauna şi ataşarea unor fotografii cu autovehiculul, locuința sau bunurile avariate, şi a documentelor necesare constituirii dosarului de daună (copie dupa cartea de identitate a maşinii, formularul de constat amiabil, poliţa de asigurare, etc.), clientul îşi reduce timpul pe care ar trebui să-l petreacă într-un centru de constatare a daunelor. Sistemul permite şi urmărirea stadiului în care se află dosarul de daună.

„Opţiunea de notificare şi programare on-line simplifică şi eficientizează procesul de soluţionare a daunelor pentru clienţii Allianz-Ţiriac. Astfel, în doar câteva minute, clienţii care au o daună auto sau la locuinţă generată de un risc acoperit printr-o poliţă de asigurare emisă de Allianz-Ţiriac vor completa on-line datele pe care în mod obişnuit le-ar completa la momentul efectuării constatării. Informaţiile sunt preluate automat în documentele ce compun dosarul de daune, ele urmând a fi doar certificate printr-o simplă semnătură de către client în momentul în care se prezintă la constatare”, se arată în comunicat.

De asemenea, în cazul daunelor auto, clienţii pot să-şi programeze on-line şi deplasarea la centrele Allianz-Ţiriac de constatare a daunelor. În cazul asigurării RCA, clientul Allianz-Ţiriac, din vina căruia s-a produs accidentul, poate ajuta la o soluţionare mai rapidă a daunei produse şoferului păgubit.

„Notificarea daunelor şi programarea pentru constatare on-line oferă o serie de avantaje evidente clientului: de la îmbunătăţirea accesibilităţii, la simplificarea procesului de avizare, inclusiv prin eliminarea timpului de aşteptare în centrele de constatare şi, nu în ultimul rând, la creşterea transparenţei pe perioada soluţionării dosarelor de daune. Considerăm că astfel aducem un plus de valoare serviciilor noastre de daune, uşurând nu doar procedura de deschidere a dosarului, ci întreg procesul de soluţionare a daunelor pentru clienţii noştri. Trebuie să subliniez că, la ora actuală, suntem singura companie din piaţă care oferă o astfel de platformă integrată ce include completarea on-line a datelor necesare pentru avizarea daunei, programarea on-line pentru constatare, iar ulterior, după deschiderea dosarului de daună, vizualizarea on-line a stadiului acestuia”, declară Daniela Grigore, Director Operaţiuni şi membru în Consiliul Director al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Potrivit oficialilor companiei, aplicaţia a fost testată timp de o lună în cadrul unui proiect pilot ce a inclus trei unităţi de constatare din Bucureşti, iar feedback-ul a fost unul pozitiv, fiind înregistrate 14 programări/zi la constatare.

Platforma de notificare daune şi programare la constatare on-line poate fi accesată din pagina web Allianz-Tiriac la adresa www.allianztiriac.ro, în secţiunea „Daune” (auto / locuinţe).