Allview vrea să își majoreze capitalul social și să ofere 5 acțiuni gratuite pentru fiecare titlu deținut
Propunerea administratorului unic al societății, Lucian Peticilă, va fi supusă aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA), din 12 octombrie, și se înscrie în strategia companiei de a derula operațiuni recurente de majorare de capital prin intermediul Bursei, atât prin aport, cât și prin distribuții de acțiuni gratuite, care vor conduce atât la creșterea free-floatului și la susținerea dezvoltării companiei, cât și la asigurarea unui nivel de motivare ridicat pentru investitori.
Toți acționarii înregistrați în Registrul Acționarilor la data de înregistrare propusă în convocator, vor primi, pentru fiecare acțiune, alte 5 acțiuni, fiecare având o valoare nominală de 0,1 lei și urmează să dețină 6 acțiuni în locul uneia deținute inițial.
„Obiectivul principal al listării la Bursă a fost să finanțăm extinderea Allview pe noi linii de business și vizăm să facem acest lucru atât organic, folosind resursele noastre interne, cât și prin preluarea altor companii, cu capabilități complementare, care să îmbunătățească portofoliul nostru de produse și servicii, contribuind la poziționarea Allview (Visual Fan SA) drept unul din principalii furnizori de tehnologie din regiune. Pentru a putea beneficia deplin de mecanismele pieței de capital, orice companie are nevoie de investitori motivați, care au încredere că planurile de creștere vor duce la sporirea valorii plasamentelor lor. Prin urmare, ne propunem ca această mărire de capital cu acțiuni gratuite să fie prima etapă dintr-un program de recompensare a încrederii și loializare a investitorilor, pentru susținerea obiectivelor de dezvoltare asumate de Allview. Intenția noastră este să efectuăm măriri de capital, în fiecare an, dar vom modela acest program în funcție de rezultatele financiare anuale și de oportunitățile de dezvoltare identificate în piață,” a declarat Lucian Peticilă, CEO și fondator al Visual Fan SA.
În primul semestru al anului, Allview a înregistrat o cifră de afaceri de peste 13,58 milioane de euro (66,77 milioane de lei), din vânzarea de dispozitive electronice, segmentul care reprezintă activitățile de bază ale companiei. Creșterea față de S1 2020 a fost de peste 55%. În ceea ce privește profitul net din semestru anterior, acesta a urcat la 972.000 de euro (4,78 milioane lei), în creștere cu 62,74% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Pentru perioada 2021-2022, Allview are în pregătire preluarea altor companii și deschiderea unor noi linii de business. Cele două direcții de dezvoltare vor genera o creștere semnificativă a cifrei de afaceri și a profitului, la finele anului viitor.
„Sunt convins că recompensarea investitorilor, prin distribuții de acțiuni gratuite, alături înregistrarea de performanțele financiare în creștere pot mări interesul față de compania noastră, asigurându-ne un capital financiar și de încredere pentru îndeplinirea planurilor ambițioase de dezvoltare pe care le avem pentru perioada următoare” a explicat Lucian Peticilă.
Prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări, Allview investește constant în R&aD (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal.