Alocaţiile de stat pentru copii plătite în primele 9 luni din 2013 au totalizat peste 2 mld. lei
Scăderea sumelor plătite a fost determinată de reducerea numărului de copii beneficiari: media lunară calculată pentru primele nouă luni ale anului 2013 s-a diminuat cu cea corespunzătoare pentru 47.375 de copii (1,3%) faţă de cea calculată pentru primele nouă luni ale anului 2012.
În perioada menţionată, alocaţia s-a acordat pentru un număr mediu lunar de 3.802.935 copii. Cei mai mulţi copii beneficiari se găseau în judeţele Timiş (114.911), Dolj (118.550), Constanţa (131.888), Prahova (137.228), Bacău (137.716), Suceava (149.101) şi Iaşi (171.433). Valoarea maximă s-a înregistrat în municipiul Bucureşti, unde se aflau 288.204 copii beneficiari (7,6% din totalul naţional).
În cazul în care numărul de copii beneficiari de alocaţie de stat se raportează la totalul populaţiei, valoarea medie la nivel naţional este de 18,9%. Cele mai mici valori s-au înregistrat în municipiul Bucureşti (15,3%) şi în judeţele Cluj (15,9%), Ilfov (16,4%), Teleorman (16,5%), Timiş (16,8%), Caraş-Severin (17%), Hunedoara (17,4%).
Cele mai mari valori au fost în judeţele Botoşani (21%), Neamţ (21,1%), Bistriţa-Năsăud (22%), Iaşi (22,2%), Bacău (22,4%), Suceava (23,5 %) şi Vaslui (acesta cu valoarea maximă de 23,7%).
Din totalul copiilor beneficiari de alocaţie, 50,9% au avut domiciliul în mediul urban şi 49,1% în rural.
Reducerea numărului de copii s-a realizat în aproape toate judeţele, cu excepţia judeţului Giurgiu, care a înregistrat o creştere de 701 copii, a judeţului Ilfov, care a înregistrat o creştere de 1.545 copii şi a municipiului Bucureşti, care a cunoscut o creştere de 6.173 copii beneficiari.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârsta de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocaţia de stat se acordă în cuantum de 200 lei/lună/copil. Pentru copiii care nu au handicap şi sunt în vârstă de peste 2 ani cuantumul alocaţiei de stat este de 42 lei/lună/copil, iar pentru copiii mai mari de 3 ani care au un handicap cuantumul este dublu (de 84 de lei).