Alro a finalizat investiţii de peste 16 milioane de dolari în primul semestru din 2017
De la începutul anului, compania a demarat peste 20 de proiecte de investiţii, în valoare totală de aproape 41 milioane de dolari, pentru creşterea eficienţei operaţionale şi a gamei de produse cu un grad mare şi foarte mare de procesare.
Circa jumătate din investiţiile din primul semestru au vizat modernizări tehnologice şi achiziţia de echipamente pentru creşterea producţiei de aluminiu cu grad înalt de prelucrare, pentru ambele segmente.
Compania a achiziţionat echipamente tehnologice de ultimă generaţie de la cei mai mari producători de profil din industria metalurgică, precum Danieli & C. Officine Meccaniche, Fata S.P.A., Danieli Centro Combustion, Otto Junker, Wagstaff şi Altek. Alro va dezvolta capacităţi noi de călire a tablelor din aliaje de aluminiu, de planare a tablelor cu grosimi mai mici de 20 mm, de modernizare a şleburilor şi va moderniza laminorul de benzi la rece nr. 2, pentru a creşte capacitatea de producţie pentru plăci de aluminiu de înaltă tehnologie, utilizate în industria auto şi aeronautică, în vederea extinderii portofoliului de clienţi.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultimii 3-4 ani Alro a investit circa 70 de milioane de dolari pentru a putea livra pentru industria aeronautică. Alro a semnat în 2016 un contract cu Airbus până în anul 2021, pentru a livra aliaje cu zinc (aliaje din seria 7000). Până în prezent, compania nu a înregistrat nicio întârziere şi nicio reclamaţie.
În primul semestru din 2017, volumul vânzărilor Alro de aluminiu primar a scăzut cu 4,8% faţă de S1 2016, iar volumul vânzărilor de produse laminate plate a crescut cu 3,6% faţă de S1 2016. Vânzările de produse extrudate au crescut cu 2,6%.
În primele şase luni ale anului 2017, Grupul Alro a înregistrat un profit net de 187 milioane de lei, iar profitul net ajustat a fost de 219 milioane lei. În S1 2017, cifra de afaceri a Grupului Alro a crescut cu 14,5%, ajungând la 1,4 miliarde lei, de la 1,2 miliarde lei în S1 2016.
Din Grupul Alro mai fac parte Alum Tulcea, Sierra Mineral Holdings, Vimetco Extrusion , Conef, Global Aluminium Ltd. şi Bauxite Marketing Ltd. Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat.