Alro ar putea aloca tot profitul de anul trecut pentru dividende

Consiliul de Administraţie al producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) propune acţionarilor să distribuie dividende de 225,8 milioane lei (51,6 milioane euro), aproape tot profitul de anul trecut şi în creştere cu 41% faţă de dividendele acordate în 2011.
Economica.net - lun, 26 mart. 2012, 07:52
Alro ar putea aloca tot profitul de anul trecut pentru dividende

Administratorii companiei propun acordarea unui dividend brut de 0,3164 lei/acţiune. Dacă propunerea va fi aprobată, Alro ar urma să acorde dividende reprezentând 98% din profitul net preliminat înregistrat anul trecut, de 230 milioane lei (54,2 milioane euro).

Alro a repartizat anul trecut tot profitul net, de 159,8 milioane lei, pentru dividende. Astfel, acţionarii au primit câte 0,2239 lei/acţiune.

Propunerea Consiliului de Administraţie privind dividendul din profitul din 2011 va fi discutată într-o şedinţă programată pentru 27 aprilie, potrivit unui convocator AGA transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania are un capital social de 356,8 milioane lei, divizat în 713,7 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,5 lei.

Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, deţine împreună cu o firmă grup, Conef, 87,96% din acţiunile Alro, iar 10,2% din titluri sunt în portofoliul Fondului Proprietatea.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Alro a fost realizată joi, când preţul a scăzut cu 1,66%, la 2,9 lei. La această cotaţie capitalizarea companiei este de 2,07 miliarde lei (473,5 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Jurnalistul Ionuț Bonoiu intră în echipa Termene pentru a lansa o platformă de conținut și analiză economică bazată pe date și inteligență artificială
Jurnalistul Ionuț Bonoiu intră în echipa Termene pentru a lansa o platformă de conținut și analiză economică bazată ...
Termene.ro, platforma de business intelligence lansată acum 11 ani și unul dintre liderii în furnizarea de date juridice și financiare despre companiile din România, anunță un nou capitol în......
Autostrada Unirii A8: A fost semnat contractul pentru lotul Pipirig – Leghin cu UMB
Autostrada Unirii A8: A fost semnat contractul pentru lotul Pipirig – Leghin cu UMB
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat ...
Românii de la Monsson au dezvoltat o baterie specială pentru clima scandinavă
Românii de la Monsson au dezvoltat o baterie specială pentru clima scandinavă
Monsson, un grup internațional de soluții pentru energie regenerabilă, specializat în energie eoliană și solară, stocarea ...
Construcții Erbașu a semnat contractul pentru un nou stadion în România: Corvinul 1921 din Hunedoara
Construcții Erbașu a semnat contractul pentru un nou stadion în România: Corvinul 1921 din Hunedoara
Compania Construcții Erbașu anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția noului 𝐒𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧 ...