Alstom, declarat câștigător al licitației pentru 37 de trenuri electrice. Cum vor arăta și unde vor circula FOTO

04 11. 2021
tren1

„Cele 37 trenuri (20 provenind din contractul de bază și 17 din activarea opțiunii suplimentare), vor fi primele trenuri electrice cumpărate de România”, scrie oficialul de Transporturi pe pagina proprie de Facebook. El adaugă că acestea se vor alătura celor trei trenuri electrice Hyperion produse în țară, la Craiova, și operate de Softrans.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Trenurile electrice (RE-IR) au o capacitate de transport de peste 300 persoane/tren, la o viteză maximă de circulație de 160 km/h. Pentru asigurarea calității vehiculelor, trenurile sunt cumpărate cu servicii de reparații incluse, pe minimum 15 ani, potrivit lui Scrioșteanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Achiziția se bazează pe rezultatele unui studiu de fezabilitate realizat sub egida Băncii Europene de Investiții, cu sprijinul JASPERS, și este co-finanțată din fonduri europene nerambursabile. Pentru a răspunde obiectivelor naționale și europene privind combaterea efectelor schimbărilor climatice, designul ramelor electrice va respecta cerințele legale privind protecţia mediului în ceea ce priveşte funcţionarea, întreținerea şi eliminarea/reciclarea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noile trenuri ale României urmează să fie utilizate pe rutele electrificate majore ale rețelei feroviare, urmărindu-se o deservire echilibrată a teritoriului:

  1.  București Nord – Constanța
  2. București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
  3. București Nord – Brașov – Cluj
  4. Brașov – Deda – Cluj
  5. București Nord – Brașov
  6. București Nord – Iași
  7. București Nord – Suceava
  8. București Nord – Galați
  9. București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
  10. București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
  11. Cluj – Timișoara
  12. Cluj – Suceava – Iași

Prin finalizarea procedurii de achiziție publică, CFR Călători se apropie de momentul introducerii în circulație a primului lot consistent de trenuri de la achiziția faimoaselor Săgeți Albastre de la începutul anilor 2000, mai spune oficialul din Transporturi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Achiziția este una foarte importantă pentru transportul de persoane din România, în condițiile în care prezentul parc de material rulant deţinut de operatorii de serviciu public feroviar din România, cu capital public sau privat, şi-a depăşit deja durata ciclului său de viaţă sau este aproape de finalul acestuia.

UPDATE – comunicat ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat la rândul său că a desemnat Alstom Feroviaria S.p.A. câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru achiziția materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători (trenuri electrice inter-regionale RE-iR).

Oferta financiară a societății Alstom Feroviaria S.p.A. a fost de 1,309 miliarde de lei fără TVA (pentru 20 de rame – n.r.), contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM și bugetul de stat, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul: 1,311 miliarde de lei – 3,714 miliarde de lei (fără TVA) – (contravaloarea a 20 rame electrice inter-regionale RE-IR și mentenanța lor asigurată pe 15 ani, cu posibilitatea dublării cantității și perioadei de mentenanță).

Obiectivul general al contractului îl reprezintă achiziționarea de material rulant nou pentru pasageri (inclusiv conceptul de întreținere), care va fi distribuit operatorilor feroviari de călători din România, pe bază de act adițional la contractele de servicii publice, ce urmează a fi elaborate în conformitate cu Regulamentul UE 1370/2007, modificat prin Regulamentul UE 2338/2016 și prevederile legislației din România.

Contractul prevede pe lângă livrarea celor 20 de rame electrice și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame electrice, urmând ca acestea să fie livrate în termen de 31 de luni de la semnarea contractului, precum și instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și a aplicațiilor software.

Achiziționarea noilor rame electrice inter-regionale va contribui la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Autoritatea de Reformă Feroviară – structură specializată aflată în subordinea Ministerului Transporturilor – are ca obiect de activitate implementarea reformei în sectorul feroviar, conform Master Planului General de Transport, care este orientată pe câteva direcții majore, cum ar fi: restructurarea reţelei de transport feroviar, atribuirea contractelor de servicii publice către operatorii de transport feroviar, introducerea indicatorilor de performanţă care să stea la baza monitorizării contractelor de servicii publice legal încheiate, introducerea unor programe de eficientizare a activităţilor desfăşurate în sectorul de transport feroviar, precum și achiziționarea de material rulant care se va preda, în condițiile legii, operatorilor de transport public feroviar de călători.