Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO

Alstom anunță finalizarea unei noi unități de mentenanță în București. Depoul Alstom Grivița este primul depou dedicat serviciilor de mentenanță și testare a trenurilor și locomotivelor electrice din România. Prima unitate eletrică multiplă din comanda de 37 de unități pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) se află în noul depou, unde continuă programul complex de testare obligatorie în vederea certificării pe piață.
Anemona Andone - mar, 23 apr. 2024, 16:48
Alstom a finalizat depoul din București, dedicat trenurilor electrice FOTO

Alstom recrutează activ pentru noul centru de mentenanță, fiind așteptați să se alăture acestui proiect peste 50 de noi angajați care vor urma un program specializat de instruire, au precizat reprezentanții companiei.

„Noul depou va permite, alături de operațiuni de mentenanță, și operațiuni de testare și reglaje de finețe, pentru a ne asigura că materialul rulant atinge performanțele cerute”, spune Gabriel Stanciu, director general pentru România, Bulgaria și Moldova.

„Acesta este primul depou modern construit în România în ultimii 30 de ani. Noua unitate de mentenanță va fi echipată cu tehnologie de ultimă generație, egalând sau chiar depășind cele mai avansate depouri din lume, inclusiv cu un centru de control digital pentru gestionarea flotei”, spune Roberto Saccione, Managing Director Alstom pentru servicii de mentenanță pentru Romania, Bulgaria and Moldova.

Trenul cu șase vagoane Coradia Stream pentru ARF continuă programul foarte complex de testare obligatorie în conformitate cu reglementările STI (Specificații tehnice de interoperabilitate) stabilite la nivel european și cu Regulile tehnice naționale notificate (NNTR), înainte de a putea circula cu pasageri.

Toate funcționalitățile și performanțele noului tip de tren – de la sisteme electrice și electronice, la sisteme de frânare și propulsie, dinamica feroviară pentru stabilitatea trenului, aspectele legate de confortul pasagerilor și multe altele – sunt confirmate prin sute de teste de verificare. În încheierea testelor de verificare, trebuie parcurse cu succes 60 de teste finale de certificare pentru a dovedi conformitatea trenului în vederea obținerii autorizației de circulație cu pasageri, au explicat cei de la Alstom.

Pentru a optimiza procesul, Alstom folosește trei trenuri similare în paralel, distribuind fazele principale ale procedurii de testare în intervalul de timp cuprins până la sfârșitul lunii iunie. Etapa finală înainte de operarea pasagerilor sunt testele de anduranță: 10.000 km pe linii comerciale, fără pasageri, în funcție de disponibilitatea liniilor.

Alstom activează în România de 30 de ani și este lider de piață în soluții de electrificare și semnalizare feroviară. Compania este responsabilă de implementarea soluțiilor de semnalizare sau electrificare pe ramura nordică a Coridorului feroviar Rin-Dunăre din România precum și pe două loturi ale liniei de cale ferată Cluj-Oradea.

Compania face parte din consorțiul care construiește cel de-al doilea sistem de metrou din România, în orașul Cluj-Napoca, prima linie de metrou complet automatizată din țară.

Prima soluție de semnalizare urbană CBTC din țară este în implementare de către Alstom pe Linia 5 de metrou din București. Compania este, de asemenea, furnizor de servicii de mentenanță pentru flota de metrou din București în ultimii 20 de ani și în prezent este în vigoare un nou contract pe termen lung, valabil până în 2036.

Te-ar mai putea interesa și
Serbia vrea să accelereze candidatura de aderare la UE, dar recenta vizită a lui Aleksandar Vucici la Moscova spune contrariul
Serbia vrea să accelereze candidatura de aderare la UE, dar recenta vizită a lui Aleksandar Vucici la Moscova spune contrariul
Serbia rămâne angajată în planul său de a adera la UE și dorește să își accelereze candidatura de aderare, a declarat, marți, președintele Aleksandar Vucic, după ce recenta sa......
UE a avut un excedent de 39,2 miliarde de euro în comerţul cu produse agricole, în 2024
UE a avut un excedent de 39,2 miliarde de euro în comerţul cu produse agricole, în 2024
Anul trecut, UE a exportat produse agricole în valoare de 234,1 miliarde de euro şi a importat produse agricole în valoare ...
Trafic aerian suspendat pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă
Trafic aerian suspendat pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă
Traficul a fost suspendat marți pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă, a anunțat o purtătoare ...
Afacerile Cegeka România au trecut de 62 milioane euro în 2024, cu aproape 4% mai mari decât anul precedent
Afacerile Cegeka România au trecut de 62 milioane euro în 2024, cu aproape 4% mai mari decât anul precedent
Compania de tehnologie Cegeka România a raportat o cifră de afaceri peste 62 milioane euro în 2024, o creștere de aproape ...