Alstom derulează în prezent 8 proiecte majore în România. Contractul cu Metrorex, valabil până în 2019

Economica.net
12 03. 2014
metrou_46427700

Astfel, printre principalele proiecte Alstom aflate în desfăşurare pe plan local se află: lucrările la instalaţia de desulfurare a Unităţii 4 a termocentralei Rovinari, instalaţiile de desulfurare ale Unităţilor 1 şi 2 ale termocentralei Craiova II (în sectorul power), precum şi contractul de mentenanţă pentru metroul din Bucureşti, semnat cu Metrorex în 2004, contractele cu CFR pentru segmentul Coşlariu-Micăsasa (electrificare, furnizare de energie electrică, telecom), pentru segmentul Simeria-Vinţu de Jos (electrificare, telecom, sistem de informare a călătorilor) şi pentru segmentul km 614-Curtici (electrificare, semnalizare).

În plus, compania are în derulare reabilitarea staţiei electrice Mănăştur şi a staţiei electrice Tulcea Vest de 400 kV (în sectorul Grid), alături de dezvoltarea unui Sistem European de Management al Traficului Feroviar /ERTMS/ pe tronsonul km 614 – Curtici.

‘Avem 45 de ingineri specializaţi în IT de vârf care lucrează în MMS, management de reţea. România este o piaţă strategică pentru grupul nostru. Sunt vremuri destul de dificile şi pline de provocări peste tot în lume şi de aceea trebuie să ne adaptăm cerinţelor clienţilor noştri. Sunt, de asemenea, vremuri care aduc noi oportunităţi, pe care le dezvoltăm deja în România pentru a transforma această zonă într-un hub tehonlogic regional pentru Europa Centrală şi de Est’, a afirmat Porcherot.

Grupul francez Alstom a înregistrat, în anul fiscal 2012-2013, un profit net în creştere cu 10% şi comenzi în valoare de 23,8 de miliarde de euro, potrivit datelor publicate la jumătatea anului trecut.

Astfel, în anul fiscal 2012-2013, venitul operaţional a totalizat 1,463 miliarde de euro, faţă de 1,406 miliarde euro în anul fiscal precedent. Marja operaţională a grupului s-a îmbunătăţit, ajungând la 7,2%.

Vânzările, care au totalizat 20,3 milioane de euro, au înregistrat o creştere de 2% comparativ cu 2012, iar veniturile din operaţiuni au avut valoarea de 1,463 miliarde de euro.

Venitul net a crescut cu 10%, de la 732 milioane de euro, în anul fiscal 2011-2012, la 802 milioane de euro.

Grupul Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producţiei de electricitate şi reţelelor electrice, precum şi în infrastructura de transport.

Compania este prezentă în România de 20 de ani, iar 1.050 angajaţi lucrează în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti.

Alstom România derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.