Alte probleme pentru General Motors: Va rechema la service încă 2,4 milioane de vehicule în SUA

Economica.net
21 05. 2014
buick_enclave_2008_11990100

Cele mai multe vehicule afectate de cele mai recente rechemări sunt fabricate în perioada 2004 – 2010.

Este vorba de 1,3 milioane masini Buick Enclave, Chevrolet Traverse, GMS Acadia si Saturn Outlook la care posibilul defect este legat de faptul ca exista pericolul ca centurile de siguranta sa nu fie suficient de bine prinse, astfel ca la un impact se pot desprinde. Cablurile cu care centura este prinsa se pot desprinde din cauza uzurii, astfel ca exista pericolul unor rani mai grave in caz de accident.

A doua mare actiune se refera la aproape 1,1 milioane masini Chevrolet Malibu si Pontiac G6 produse intre 2004 si 2008 unde din cauza uzurii unui cablu, schimbatorul de viteze poate avea defecte de functionare. In afara de aceste doua rechemari foarte mari, au mai fost anuntate inca doua de mici dimensiuni, pentru circa 2.000 de vehicule dintre care unele sunt produse in acest an.

Rechemările au costat deja compania 1,3 miliarde de dolari în primul trimestru din acest an şi se estimează costuri de încă 400 milioane de dolari în perioada aprilie-mai 2014.

Acţiunile GM au scăzut marţi cu peste 3% la bursa de la New York. Anul acesta, titlurile companiei au scăzut cu 16%.

Săptămâna trecută, Departamentul Transporturilor din SUA a anunţat că General Motors va plăti o amendă record de 35 milioane de dolari ca parte a investigaţiei Guvernului SUA privind modul în care a fost gestionată rechemarea la service a 2,6 milioane de autovehicule la nivel global, pentru mai multe defecţiuni care au provocat numeroase accidente, soldate cu 13 morţi.

Amenda de 35 milioane de dolari este cea mai mare plătită vreodată de un producător auto din SUA pentru întârzierile privind anunţarea rechemării la service. Anterior, Ford Motor şi Toyota au plătit 17,4 milioane de dolari, nivelul maxim permis la acel moment.

Acordul dintre GM şi autorităţile de reglementare include schimbări interne semnificative pe scară largă a modului în care sunt analizate problemele de siguranţă a traficului şi deciziile privind rechemările la service, se arată în declaraţia Departamentului Transporturilor.