Alte restaurante pe aeroportul Henri Coandă. Dnata Catering, compania care administrează spații comerciale din aeroport, a înlocuit trei francize după un an cu afaceri record
Dnata Catering, companie controlată de Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom (30% din părțile sociale), Compania Națională Aeroporturi București (4,9% din părțile sociale) și Alpha Flight Group Limited din UK, care administrează spaţii comerciale pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, a decis să renunțe la trei dintre brandurile de restaurante pe care le opera pe aeroportul Henri Coandă, în sistem de franciză, pentru a le înlocui cu altele, tot francize.
Astfel, potrivit unei decizii a acționarilor din februarie, Subway, restaurant aflat la parter, a devenit Fornetti, Buon Giorno Italian a devenit Ciao,Italia! și Hanu Berarilor a fost înlocuit cu Fish&Chips. Totodată, compania a închis barul Peroni.
Dnata a încheiat anul 2022 cu afaceri de 153 de milioane de lei, duble faţă de anul anterior și cele mai mari din istoria companiei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. De asemenea, compania și-a mărit numărul de angajați cu 30%, până la 318 și profitul net cu 156%, până la 20,6 milioane de lei.