Alte trei bănci au transmis oferte de participare la ‘Programul de Garantare a creditelor pentru IMM-uri’

Economica.net
20 01. 2014
092112_open_for_business2_1725x810_pan_18211_69661800

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, cele trei bănci s-au alăturat Băncii Transilvania care deja îşi arătase interesul să participe la derularea programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

Alocarea plafonului de garantare, în valoare de două miliarde de lei, se face la cererea finanţatorilor interesaţi, pe baza valorii estimate a garanţiilor care urmează să fie acordate în cadrul programului, finanţatorii transmiţând FNGCIMM şi Ministerului Finanţelor Publice şi nivelul costurilor totale (marja anuală peste nivelul ROBOR şi taxe aferente conexe activităţii de finanţare) ce vor fi aplicate finanţărilor în cadrul programului.

Termenul până la care finanţatorii interesaţi au posibilitatea de a solicita participarea în cadrul programului este 30 ianuarie 2014.

Semnarea convenţiilor de colaborare cu instituţiile de credit va oferi întreprinzătorilor eligibili posibilitatea de a accesa linii de credit pentru capital de lucru în valoare de maxim 5.000.000 lei/IMM, garantate în procent de maxim 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, pe o perioadă de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni.

Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finanţarea capitalului de lucru, neputând fi utilizate pentru refinanţarea altor credite în derulare ale beneficiarului.

Garanţia se va acorda la cererea băncii, după aprobarea liniei de credit de către instituţia finanţatoare, prima de garantare datorată de beneficiarul programului ridicându-se la nivelul de 1,99% din valoarea garanţiei aprobate şi fiind compusă din comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanţelor Publice (1,50%) şi din comisionul de administrare cuvenit FNGCIMM (0,49%).

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.