Alternativa pentru clienții Engie care au parte de gaze mai scumpe cu 25% de la 1 iulie. E.On are un preț mai bun

11 06. 2021
gaze_765849309857483920_50600200

Clienții casnici ai Engie nu au făcut nimic, de la momentul liberalizării pieţei, 1 iulie 2020, până acum, au primit și primesc până la 30 iunie gazul la prețul de 124 de lei/MWh (123,9 mai exact) cu toata tarifele de rețea incluse, preț final fără TVA. De la 1 iulie însă, Engie le oferă Gas Start, la un preț de furnizare de 155,24 de lei, fără TVA, deci cu 25% mai mare decât cel plătit acum. Compania nu percepe vreun abonament la această ofertă.

Se pune întrebarea pentru oamenii aflați în această situație: să accepte acest preț al Engie, să acceseze o altă ofertă a Engie, sau să aleagă alt furnizor

În primul caz, pentru clienții Engie care nu doresc să schimbe furnizorul, veștile nu sunt prea bune. În acest moment, în zona tradițională de furnizare a Engie (cea în care distribuitor este Distrigaz Sud Rețele, adică jumătatea de sud a țării) nu există o ofertă mai bună de la Engie comparativ cu Gas Start, adică cea pe care clienții o primesc automat, fără să facă ceva. Ne referim doar la oferte de gaz, nu comune gaz-electricitate sau cu alte servicii incluse

Puteți face însă o mică economie dacă doriți să schimbați furnizorul și, dacă nu aveți încredere în cei mai mici sau în furnizorii de electricitate care au și oferte de gaze, aveți la îndemână oferta celuilalt mare furnizor de gaze din țară, E.On.

Furnizor tradițional de gaze pentru zona de nord a țării, E.On are acum câteva oferte pentru toți clienții din țară (deci care pot fi accesate și ce clienții Engie din zona de distribuție a Distrigaz Sud Rețele) care sunt puțin mai avantajoase.

Cea mai bună ofertă E.On găsită de noi se numește E.On Promo Gas și o puteți accesa până la finalul lunii. Ea presupune un contract pe un an, cu preț fix al gazului. Prețul final al gazului, cu toate tarifele de transport și distribuție incluse, dar fără TVA, este 138,7 lei MWh de gaz. Atenție însă, compania percepe și un abonament zilnic, de 40 de bani pe zi, adică 12 lei pe lună.

Atunci când luați în calcul orice legat de factura la gaze, trebuie să aveți în vedere consumul dvs. anual însă, nu cel lunar, pentru că diferențele de consum sunt foarte mari între vară și iarnă, dacă folosiți gazul pentru încălzire. Pentru ușurința calculului și exemplu, să vorbim despre un consum anual de 20 MWh (aproape 1.900 de metri cubi).

La Engie, prețul gazului, cu tot cu TVA este, pentru oferta Gas Start, de 3.694 de lei pe an.

La E.On, pe această ofertă, prețul gazului, cu tot cu TVA, este de 3.290 de lei. La aceasta se adaugă abonamentul zilnic, adică 174 de lei pe an. Deci în total 3.464 de lei.

Așadar, dacă ați alege, până la finalul lunii, oferta E.On în locul a ce primți de la Engie, ați face o economie de 230 de lei pe an, la acest consum. Cu cât consumul crește, cu atât câștigul va fi mai mare.

Interesant este că această situație este inversul uneia sesizate de noi acum un an. La 1 iulie 2020, când s-a liberalizat piața de gaze, dimpotrivă, Engie venea cu o ofertă mai bună pentru clienții E.On decât aveau aceștia din urmă de la furnizorul lor, în dorința de a-i “fura” din clienți. Puteți citi textul scris atunci aici:

Război franco-german pe consumatorul român de gaze. Engie vrea să “fure” din clienții casnici ai E.On, după liberalizarea de la 1 iulie: