Alţi doi inspectori CFR Călători au fost reţinuţi de procurorii braşoveni
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu, cele 43 de persoane audiate, luni, sunt conductori şi şefi de tren şi inspectori suspectaţi de luare şi dare de mită, asociere în vederea săvârşririi de infracţiuni, precum şi divulgare de informaţii.
Din cei 43 de angajaţi care au primit mandate de aducere, trei sunt inspectori de la regionala CFR Călători Bucureşti, cinci de la Braşov şi unul de la Cluj, restul fiind conductori şi şefi de tren.
„Acestor inspectori li s-a solicitat ajutorul din partea Poliţiei TF pentru controale în trenuri, iar ei transmiteau mai departe informaţia, astfel că verificările nu mai aveau finalitate”, a spus procurorul.
Unul dintre cei doi angajaţi reţinuţi este inspector la regionala CFR Călători Braşov, fiind acuzat că în perioada 29 iunie-23 august i-a anunţat pe conductorii şi şefii de tren despre 19 controale care ar fi urmat să fie făcute de Poliţia Transporturi. El este acuzat, de asemenea, că în perioada 30 iunie – 9 august a primit bani sau bunuri provenind de la pasagerii prinşi fără bilet, a mai precizat procurorul braşovean.
Potrivit acesteia, pentru toate aceste fapte care li se impută angajaţilor CFR Călători există probe la dosar.
La ora transmiterii acestei ştiri, audierile continuă la Parchetul Tribunalului Braşov.
Conform sursei citate, şi în zilele următoare vor continua audierile la Parchet, unde vor fi aduşi alţi angajaţi CFR Călători suspectaţi de fapte de corupţie, având în vedere că 200 de persoane sunt cercetate în acest dosar.
Alţi 43 de angajaţi ai CFR Călători de la regionalele Braşov şi Bucureşti suspectaţi de fapte de corupţie au fost duşi la audieri, luni dimineaţă, la Parchetul Tribunalului Braşov, în baza unor mandate de aducere.
Mai multe descinderi au avut loc, joia trecută, la sediul CFR Călători şi la regionalele CFR Călători din ţară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajaţi suspectaţi de fapte de corupţie. Astfel, au fost duşi la audieri 81 de angajaţi, iar 70 dintre aceştia au fost reţinuţi de procurorii braşoveni pentru luare şi dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Tribunalul Braşov a respins, vineri, toate propunerile de arestare preventivă pentru cei 70 de angajaţi ai CFR Călători reţinuţi pentru infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu, majoritatea acestora având interdicţie de a părăsi ţara.
„Din materialul probator administrat până în acest moment rezultă că persoanele audiate în cursul zilei de joi şi de cele care urmează a fi audiate sunt suspectate a face parte dintr-un grup infracţional organizat care au comis şi planificat în modalitate continuată infracţiuni de luare de mită, dare de mită, instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, se arăta într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Braşov.
Aceste persoane au calitatea de conductori de tren, şefi de tren, controlori de bilete, revizori de specialitate în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători SA”. Cea mai înaltă funcţie este cea de revizor de specialitate.
Cercetările au fost declanşate ca urmare a sesizării din oficiu din partea Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov din cadrul Direcţiei Poliţiei Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, vizând circa 200 de persoane, potrivit sursei citate.
„Conductorii de tren luau bani de la călătorii care circulau fără bilet. Le cereau bani pentru a nu le întocmi acte premergătoare contravenţiei la regimul circulaţiei pe calea ferată, aşa cum prevede legea. Ulterior, pentru a-şi putea desfăşura în continuare acest gen de activitate dădeau o parte din banii primiţi mai departe către superiori, iar la rândul lor aceştia îi dădeau mai departe mai sus, până la nivelul revizorilor”, spunea purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu.
Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la Bucureşti, banii erau predaţi prin intermediul chioşcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau şi rude ale angajaţilor CFR Călători.
„Locaţiile unde se făcea tranzitul de bani pot fi şi acestea. Destinatarii finali ai banilor urmează să fie stabiliţi clar în cursul investigaţiilor. Posibil să fie şi rudele celor implicaţi, nu pot infirma”, mai spunea reprezentantul Parchetului.
Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ 200 de milioane de lei.