Am scăpat de ruşi: Populaţia şi termocentralele nu vor mai consuma gaze de import în următorul an

Economica.net
22 03. 2016
furnizare_gaze_naturale_43586800

Cantitatea totală de gaze estimată a fi folosită de consumatorii casnici şi de termocentrale în această perioadă este de 42,3 milioane de MWh, din care 34,8 milioane de MWh în lunile de iarnă şi 7,5 milioane de MWh în cele de vară.

Producătorii interni de gaze au obligaţia să pună la dispoziţie aceste cantităţi de gaze, pentru acoperirea necesarului de consum pentru populaţie şi termocentrale, menţionează ANRE.

‘Procentul gazelor naturale din import în consumul CPET (clienţii casnici şi producătorii de energie termică pentru încălzirea populaţiei – n.r.) în perioada 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017 (este – n.r.) considerat la nivelul de 0%’, se arată în documentul menţionat.

Reprezentanţii ANRE au adăugat că, în această perioadă, cantitatea de gaze extrasă din depozite nu trebuie să depăşească 40% din consumul lunar total.

România a consumat anul trecut 121,1 milioane de MWh de gaze naturale, nivel mai mic cu 4,5% faţă de cel înregistrat în 2014, respectiv 127 de milioane de MWh, potrivit unor rapoarte ale ANRE.

Totodată, preţul gazelor importate din Federaţia Rusă a fost, în luna decembrie 2015, de 89,92 lei pe MWh, cu 18% mai mare decât preţul gazelor de producţie internă de pe piaţa centralizată, respectiv 75,37 lei pe MWh, arată rmaportul ANRE pentru luna decembrie 2015.

Anii trecuţi, gazele ruseşti erau de regulă de două ori mai scumpe faţă de cele extrase din solul românesc. Nivelul cel mai mare a fost atins în 2008, când preţurile au ajuns la 530 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce, în decembrie 2015, preţul gazelor ruseşti a fost de 232 dolari pe mia de metri cubi.

Gazele ruseşti au un preţ care ţine cont de cotaţiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotaţiile barilului s-au prăbuşit, şi preţul gazelor pe pieţele internaţionale a fost în picaj. Cotaţia petrolului a coborât sub 30 de dolari la începutul acestui an, faţă de 115 dolari la mijlocul anului 2014.

Preţul gazelor de import a început anul 2015 la nivelul de 136 de lei pe MWh, a crescut până la 142 de lei/MWh în martie, apoi a scăzut constant.

Documentul citat mai arată că, în decembrie 2015, România a utilizat 7,5% gaze de import, spre deosebire de perioada dinaintea crizei economice, când România importa un sfert din consumul intern de gaze. În această perioadă, consumul de gaze al ţării a scăzut foarte mult, în special în urma închiderii marilor consumatori industriali.

Preţul gazelor livrate de producători consumatorilor din piaţa reglementată a ajuns la 59,88 lei în decembrie 2015