Veste proastă pentru cei cu credite în franci: propunerea de amânarea executării silite, respinsă de Senat
‘Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare amânarea pentru o perioadă de trei ani a procedurii executării silite având ca o obiect imobile cu destinaţia de locuinţă aparţinând persoanelor fizice care au contractat credite bancare în franci elveţieni’, se arată în raportul de respingere a proiectului al Comisiei juridice.
Propunerea legislativă privind amânarea executării silite a persoanelor fizice care au accesat credite în franci elveţieni a fost iniţiată de mai mulţi senatori şi deputaţi, iar Senatul este prima cameră sesizată.
Aceasta a avut 47 voturi pentru, 22 împotrivă şi 4 abţineri.