Amânarea plăţii chiriei pentru IMM-uri poate provoca acumularea de datorii sau intrarea proprietarilor în incapacitate de plată – Deloitte

Amânarea la plată a chiriei de către IMM-uri în baza certificatului de situație de urgență nu echivalează cu scutirea sau cu suspendarea obligației, între cei trei termeni existând diferențe atât din punct de vedere juridic, cât mai ales fiscal, au atras atenția specialiștii Deloitte, în cadrul unui webinar dedicat pieței imobiliare. Conform unei ordonanțe emise la începutul stării de urgenţă, IMM-urile pot, în anumite condiții, să obțină de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri un certificat de situație de urgență, în baza căruia pot solicita amânarea la plata chiriei şi la plata utilităţilor pe perioada stării de urgență.
Economica.net - vin, 24 apr. 2020, 07:30
Amânarea plăţii chiriei pentru IMM-uri poate provoca acumularea de datorii sau intrarea proprietarilor în incapacitate de plată - Deloitte

Specialiștii Deloitte au mai explicat că intervenția statului într-un anumit sector, concentrată pe o anumită obligație a uneia dintre părțile contractante poate fi benefică pentru respectiva parte (în cazul de față, anumite categorii de chiriași) pe durata de timp prevăzută de lege, dar riscă să producă dezechilibre majore pe întreg lanțul operațiunilor și jucătorilor din domeniul respectiv.

De exemplu, prin amânarea plății chiriei cu două luni, un chiriaș își rezolvă punctual, dar temporar, o posibilă lipsă de lichiditate, însă alte efecte apar în timp, cum ar fi acumularea de datorii, sau pe lanț, cum ar fi intrarea dezvoltatorilor/proprietarilor în incapacitate de plată a ratelor bancare, imposibilitatea lor de a respecta indicatorii financiari solicitați de finanțatori, lipsa finanțării pentru proiectele în derulare etc.

Astfel, este important ca atenția să se îndrepte mai puțin spre a determina cine suportă riscul contractual și mai mult spre găsirea echilibrului contractual. Prin urmare, părțile ar putea să folosească în mod constructiv această perioadă de distanțare socială pentru a gândi o strategie de renegociere a contractelor, astfel încât să ajungă la o soluție reciproc avantajoasă.

Cum se vor poziționa instanțele de judecată?

Având în vedere că activitatea justiţiei este foarte limitată pe durata stării de urgenţă, nu vom avea în perioada următoare testul instanţelor de judecată pe tema efectelor legislaţiei COVID-19 asupra contractelor de închiriere.

„Dacă ne uităm la poziţia exprimată de instanţe după alte evenimente care au perturbat întreaga economie, precum criza începută în 2008, ne putem aştepta ca acestea să evite să ia măsuri care ar dezechilibra grav raporturile dintre categorii economice, scop în care eventuale neajunsuri legislative ar putea fi compensate în justiţie prin aplicarea principiilor echităţii. Pentru aceleaşi raţiuni, ne putem aştepta ca instanţele să sancţioneze orice încercare de invocare în mod abuziv a unui caz de forţă majoră/impreviziune, adică tentative ale părţilor de a beneficia în mod artificial de prevederile legislaţiei aferente”, spun oficialii Deloitte.

Pentru că disputele vor fi inevitabile în unele situaţii cauzate de contextul actual, este recomandabil ca părţile să-şi preconstituie probe cu privire la încercările de adaptare a contractului, pentru că instanțele vor ține cont probabil de obligația fiecărei părți de limitare a prejudiciilor cauzate de neexecutări contractuale, cu privire la efectele pandemiei asupra fiecărei părţi, precum şi privind încercările de compromis comercial. Nu în ultimul rând, în cazul în care se califică, părţile trebuie să aibă în vedere obţinerea certificatelor de situaţie de urgenţă şi/sau a avizelor de forţă majoră.

Impactul fiscal

Din punct de vedere fiscal, se pune problema dacă proprietarul trebuie să pre-finanțeze plata TVA colectată la factura de chirie amânată la plată, respectiv dacă trebuie să achite statului TVA pentru suma pe care nu a încasat-o, precum și impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri pentru veniturile înregistrate, dar neîncasate în această perioadă.

Aici, în funcție de echilibrul contractual realizat de către părți, există soluții care să exonereze fiecare parte de pre-finanțarea unor impozite pe tranzacții a căror decontare este amânată.

Acestea sunt doar câteva aspecte care țin de problematica extrem de complexă a contractelor de închiriere și care se pot rezolva numai prin colaborarea dintre părți pentru a găsi cele mai bune variante, din punct de vedere comercial, dar și juridic și fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...