Amânarea plăţii ratelor ar putea continua şi în 2021. Ministerul Finanţelor şi băncile încearcă să ajungă la un acord

Economica.net
08 10. 2020
rate_35980200

„Aş vrea să amintesc iarăşi un program care a fost o negociere nu foarte simplă, amânarea ratelor pentru clienţii băncilor, persoane fizice şi persoane juridice, cu până la 9 luni. Este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar pe care acesta le-a acceptat în aceste condiţii dificile, dar uite că a funcţionat. Sunt peste 330.000 de clienţi care au beneficiat de aceasta facilitate şi acum bineînţeles ne gândim împreună cu sistemul bancar, şi aceasta este discuţia care urmează: ce facem după 1 ianuarie. Este clar că economia încă nu şi-a revenit şi s-ar putea să avem în continuare nevoie de astfel de facilităţi, şi atunci trebuie să găsim, tot împreună, soluţii după perioada de 1 ianuarie, ca nici sistemul bancar să nu sufere, nici clienţii băncilor şi nici economia. Ideea este că aşa cum am lucrat s-a văzut clar că poţi să menţii economia, să ai şi creştere şi veţi vedea că în trimestrul III vom avea o creştere economică faţă de trimestrul II şi per ansamblu, atunci când te asiguri că toţi cei care participă la acest proces economic nu sunt afectaţi negativ sau nu sunt cei care susţin tot costul. Am încercat să împărţim tot costul acestei crize şi să-l suportăm toţi, nu numai o anumită parte din economie”, a declarat Florin Cîţu.

Întrebat care sunt opţiunile avute în vedere, Ministrul Finanţelor Publice a menţionat că se poate recurge la o prelungire a sistemului actual sau se poate merge pe cazuri specifice.

„Ne uităm la mai multe variante, dar putem să ne gândim la o prelungire a acestei perioade. Dar, repet, acestea sunt scenarii pe care trebuie să le lucrăm cu sistemul bancar. Putem să plecăm de la o prelungire până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice unde vedem clar că oamenii nu pot. Sunt anumite sectoare în economie unde clar nu pot să-şi revină, oamenii rămân în şomaj tehnic, sau poate sunt închise datorită deciziilor guvernului şi atunci este nevoie de ajutor şi putem veni să susţinem. Deci pornim de la această variantă, în care putem să prelungim poate o perioadă sistemul actual şi până la variante mai soft. Luăm toate aceste variante în calcul. Aş vrea întâi să vedem, împreună cu sistemul bancar, efectele: ce s-a întâmplat până acum, ce costuri au însemnat aceste nouă luni aproape şi ce putem să vedem în viitor. Iarăşi este important, pentru că noi am putut să luăm această măsură în urma deciziei EBA (Autoritatea Bancară Europeană n.r.) în care băncile nu erau forţate să facă provizioane”, a afirmat Cîţu.

De asemenea, şeful de la Finanţe a susţinut că în 2020 s-a văzut că relaţia cu sistemul bancar poate fi una benefică pentru toate părţile implicate, iar „atunci când eşti onest, există reciprocitate”.

„Tot anul acesta 2020 a arătat că relaţia cu sistemul bancar poate să fie una benefică pentru toată lumea, şi pentru stat şi pentru sistemul bancar. A fost o relaţie în care pornim după o guvernare care a atacat sistemul bancar foarte mult şi a avut de suferit. Am văzut clar că atunci când eşti onest, nu doar cu sistemul bancar, dar cu tot sectorul privat, există reciprocitate. Şi în acest an în care am avut nevoie de finanţare eu zic că relaţia cu sistemul bancar se vede clar în randamente mai mici pentru stat, ne-am împrumutat la dobânzi din ce în ce mai mici, dar şi o creştere a creditării în condiţii foarte dificile. Aţi amintit două programe. Eu spun că IMM invest este clar cel mai de succes program implementat în România în ultimii 30 de ani. Se derulează prin intermediul sistemului bancar. E adevărat că a început mai dificil pentru că numărul de cereri a fost foarte mare dintr-o dată şi noi şi sistemul bancar a trebuit să ne ajustăm şi să facem un sistem informatic mai bun, dar funcţionează astăzi. Deci eu zic că arată clar că a fost o relaţie bună”, a mai spus Florin Cîţu.

Guvernul a aprobat, luna trecută, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv până la jumătatea unii mai. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.