Guvernul lovește în plin piața cu amânarea reducerii TVA pentru locuințe scumpe. Tranzacții anulate, probleme cu băncile, dezvoltatori revoltați

Amânarea reducerii TVA pentru locuinţele de până în 140.000 de euro aduce un plus de 200 de milioane de lei la bugetul de stat, justifică Guvernul decizia de a menține taxa la 19%, față de 5% cât ar fi trebuit să fie de anul acesta. Dacă Statul va avea în vistierie mai mulţi bani, la polul opus, cei care au plătit avansuri pentru locuinţe scumpe şi s-au bazat pe reducerea TVA de la 19%, vor amâna sau anula tranzacţiile. Părerile dezvoltatorilor sunt împărţite. Unii se simt "înjunghiaţi în spate", altii au speranţa că reducerea se va aplica totuşi din ianuarie 2022. 
Andrada Ghira - lun, 04 ian. 2021, 19:45
Guvernul lovește în plin piața cu amânarea reducerii TVA pentru locuințe scumpe. Tranzacții anulate, probleme cu băncile, dezvoltatori revoltați

Guvernul a amânat aplicarea TVA de 5% pentru locuinţele cu preţuri de până în 140.000 de euro, lege care trebuia să între în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Cumpărătorii mai au de aşteptat un an până când vor putea achiziţiona locuinţe mai scumpe. Sau vor scoate mai mulţi bani din buzunar. 

„Segmentul middle-upper, cu locuinţe cu preţuri cuprinse între 1.300 şi 2.000 euro/mp va fi cu siguranţă cel mai afectat”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Andreea Hamza, Senior Director al departamentului rezidenţial din cadrul companiei de consultanţă imobiliară JLL.

„În momentul de faţă ştim că, pentru această categorie de locuinţe există tranzacţii începute în trimestrul IV din 2020, după anunţarea aprobarii măsurii de către Guvern, care vor fi fie anulate sau vor necesita eforturi financiare suplimentare. O altă categorie de cumpărători va amâna decizia de achiziţie pentru cel puţin încă un an”, completează Hamza. 

Cel mai puţin afectaţi de amânarea TVA 5% sunt cumpărătorii apartamentelor de lux, cu preţuri de peste 2.000 de euro/mp, care depăşesc pragul de 140.000 de euro. „Aceşti cumpărători nu leagă deciziile de achiziţie de potenţiale măsuri de relaxare fiscală, ci mai degrabă aşteaptă produsul potrivit din punct de vedere al lcalizării, calităţii şi apoi al preţului”, mai spune Hamza. Decizia Guvernului nu-i va afecta nici pe cei cu bugete limitate, care vor să cumpere locuinţe mai ieftine de 93.000 de euro

 

Ce spun dezvoltatorii

Andreea Hamza spune că mulţi dintre dezvoltatorii care au ansambluri rezidenţiale în stadiu de proiectare s-au bazat pe această măsură şi şi-au planificat mai multe apartamente de trei şi patru camere, iar amânarea pentru ianuarie 2022 nu va avea un impact puternic. Dar, „nu există nicio certitudine că măsura va fi pusă în aplicare în 2022 şi orice lipsă de predictibilitate este un factor negativ”, mai spune consultantul JLL. 
 
Didier Balcaen, directorul general al Speedwell, este unul dintre managerii nemulţumiţi de decizia Guvernului, şi care spune că investitorii străini sunt astfel „înjunghiaţi în spate”. Cu un portofoliu consistent de proiecte aflate în derulare pe piaţa locală, Speedwell va demara construcţia unui proiect cu 800 de apartamente în zona Băneasa din Bucureşti. Primele 228 de apartamente ar urma să fie livrate în vara anului viitor. 
 
„În activitatea noastră de dezvoltare imobiliară, ca de altfel în orice altă afacere sau investiție privată, predictabilitatea este principalul aspect la care ne uităm pentru a gestiona riscurile. Această predictibilitate este alcătuită din mai mulți factori, cum ar fi nivelul costurilor, prețurile de vânzare, dar şi cadrul legislativ, iar partea de taxe reprezintă un aspect crucial. Ca oameni de afaceri putem rula diferite modele pe baza datelor cunoscute, astfel încât să luăm o decizie sau să ne asumăm un risc. Prin această schimbare bruscă a amânării punerii în aplicare a legii aprobate de TVA de 5% pentru a porni o parte importantă a economiei românești afectată de pandemia de COVID, guvernul român creează exact opusul și subminează încrederea atât a investitorilor, cât și a cumpărătorilor de pe piața imobiliară rezidențială pe termen lung. În calitate de investitori străini, suntem cei mai mari ambasadori ai României, şi suntem „înjunghiaţi în spate” chiar de catre guvernul român, ceea ce nu poate sa fie în interesul României”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Didier Balcaen. 
 
Şi dezvoltatorul Cordia are planuri mari pentru piaţa locală, cu terenuri în proprietate pe care se vor construi mii de apartamente. Perioada de lockdown din primăvara anului trecut, dar şi lunile care au urmat au dus la schimbarea pieţei rezidenţiale, dar şi a segmentului de birouri. Dacă sediie companiilor au fost goale, angajaţii şi-au instalat noi birouri acasă.
 
 „Am finalizat anul trecut prima fază a proiectului rezidențial Parcului20 din zona Expoziției și am demarat lucrările de construcție pentru faza a doua. În 2021 vom lansa un nou proiect rezidențial în zona Coralilor din nordul Bucureștiului. Ne bazăm, în dezvoltarea acestor noi proiecte, pe implementarea, de la 1 ianuarie 2022, a cotei de 5% TVA pentru apartamentele cu un preț maxim de 140.000 de euro”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Mauricio Mesa Gomez, country manager Cordia România și Spania. 
 
Piaţa rezidenţială s-a schimbat în 2020 şi mulţi orăşeni au renunţat la apartamente pentru case în apropierea oraşelor sau au căutat apartamente cu grădină. În plus, 65% dintre angajaţii din Bucureşti ar prefera un sistem de lucru hibrid, şi de acasă, dar şi de la birou, arată un studiu realizat de compania de consultanță imobiliară JLL în parteneriat cu Storia.ro 
 
„Această prevedere ar fi venit în întâmpinarea cererii de pe piața rezidențială, care s-a modificat în 2020, în contextul situației generate de pandemia de COVID-19. Schimbările survenite din perspectiva cererii au vizat în mod special confortul locuirii, în condițiile în care locuința a devenit, în cazul multora dintre noi, și loc de muncă, și școala la care învață copiii.
 
Cât despre economia pe care Guvernul a spus că o face, de 200 de milioane de lei, prin neaplicarea TVA redusă, Ovidiu Grinici, directorul de vânzări al Impact Develper & Contractor, spune că măsura, cumulată cu programul Noua Casă, ar fi dus la o creştere considerabilă a numărului de apartamente vândute, ceea ce ar fi însemnat şi o creştere pe măsură a încasărilor la bugetul de stat. 
 
„Credem că măsura tocmai adoptată va conduce de fapt la reducerea pe termen scurt a încasărilor la buget prin limitarea numărului de locuințe vândute cu o valoare peste pragul curent de TVA, dar mai ales la reducerea încasărilor pe termen mediu și lung prin reducerea investițiilor într-o piață lipsită de un cadru de reglementare stabil și distorsionată frecvent de măsuri imprevizibile, adoptate fără niciun fel de consultare a pieței”, completează Grinici. 
 

Probleme la bancă pentru cumpărători

O altă problemă generată de amânarea aplicării de TVA şi pentru locuinţele mai scumpe este apariţia disputelor cu cei care contractaseră deja o locuinţă cu o TVA de 5%. 

„Un rol important îl vor avea și băncile care finanțau aceste achiziții. Majorarea prețului cu 14% îi va face pe mulți cumpărători să nu se mai încadreze în plafonul de finanțare fiind necesară reorientarea către alte apartamente sau case. Așa cum pandemia ne-a redescoperit importanța clauzelor de forță majoră, schimbările TVA-ului aferent locuințelor ne vor ajuta să redescoperim clauzele ce vizează taxele din antecontractele de vânzare-cumpărare. Să sperăm că surpriza nu va fi foarte neplăcută și nu îi va forța pe cumpărători să achite 14% în plus. Cred că modificarea ne învață ceea ce bănuiam: ar trebui să privim cu atenție orice măsură fiscală și să nu luăm vreo decizie sau să facem vreun plan asumând un anumit nivel al taxelor. Se pot schimba sau reinterpreta oricând. Uneori în favoarea noastră, deseori nu„, este de părere George Trantea, consilier consilier Filip & Company.

 
 
Te-ar mai putea interesa și
APIA propune soluții pentru creșterea vânzării de mașini electrice, care au pierdut 33,6% anul acesta
APIA propune soluții pentru creșterea vânzării de mașini electrice, care au pierdut 33,6% anul acesta
Creşterea alarmantă a importurilor de autoturisme rulate vechi şi declinul vânzărilor de maşini electrice noi reprezintă o direcţie greşită pentru România, susţine preşedintele......
Andrieş (MF): În 2025 incertitudinea fiscală este relativ redusă. Planul fiscal pe termen mediu a fost avizat de CE
Andrieş (MF): În 2025 incertitudinea fiscală este relativ redusă. Planul fiscal pe termen mediu a fost avizat de CE
Incertitudinea fiscală este relativ redusă anul viitor, având în vedere faptul că planul fiscal pe termen mediu a fost ...
PSD şi-a prezentat programul de guvernare în domeniile tineret şi demografie
PSD şi-a prezentat programul de guvernare în domeniile tineret şi demografie
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a prezentat, joi, măsurile din domeniile tineret, ...
Chiriașii caută în principal apartamente cu două camere. Care sunt cele mai ieftine și cele mai scumpe orașe pentru chiriași?
Chiriașii caută în principal apartamente cu două camere. Care sunt cele mai ieftine și cele mai scumpe orașe pentru ...
Conform platformei Imobiliare.ro, apartamentele cu două camere atrag, în general, peste 40% dintre căutările realizate ...