Amazon a tăiat panglica la noul centru din Bucureşti. 650 de ingineri software vor pune umărul la dezvoltarea inteligenţei artificiale şi cloud

Gigantul american Amazon, controlat de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a inaugurat miercuri centrul de dezvoltare de software din Bucureşti, unde vor lucra 650 de persoane.
Economica.net - mie, 09 mai 2018, 11:32
Amazon a tăiat panglica la noul centru din Bucureşti. 650 de ingineri software vor pune umărul la dezvoltarea inteligenţei artificiale şi cloud

Compania este prezentă în România din 2005, când a deschis un centru de software la Iaşi, unde a ajuns la 1.000 de angajaţi. În cei 13 ani, Amazon a investit peste 100 de milioane de euro în România, potrivit datelor companiei.

La centrul din Bucureşti, compania caută ingineri software, specialiști în lingvistică, manageri de proiect și manageri de echipă.

Amazon este cea mai mare companie de ecommerce din lume şi unul dintre cei mai mari actori pe piaţa serviciilor de cloud pentru companii. De asemenea, compania este unul dintre pionierii aplicaţiilor de inteligenţă artificială şi s-a impus pe piaţa asistenţilor vocali prin Alexa, unul dintre cele mai de succes produse din această arie, alături de Google Assistant.

Inginerii Amazon din Bucureşti se vor ocupa în principal de dezvoltarea capabilităţilor şi securităţii platformelor de cloud Amazon Web Services (AWS) şi de îmbunătăţirea asistentului vocal Alexa.

La inaugurarea centrului, situat în clădirea Globalworth Campus, lângă staţia de metrou Pipera, a fost prezent şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm.

Centrul de Dezvoltare Amazon România va continua să se concentreze pe crearea unor caracteristici noi și inovatoare ale tehnologiei Amazon, incluzând construirea limbajului din spatele dispozitivului Alexa, dar și asupra tehnologiilor cheie care formează fundația AWS, a anunţat compania.

Noul sediu Amazon și AWS găzduiesc un nou centru de Inginerie, unul de dezvoltare a tehnologiei, a soluțiilor lingvistice pentru Alexa, dar și testare a produselor Alexa, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea soluțiilor tehnologice și consolidarea operațiunilor Amazon.

„Suntem foarte fericiți să inaugurăm noul nostru sediu și Centru de Dezvoltare și Tehnologie în București. Noul sediu Amazon este o clădire modernă de birouri cu o suprafață de peste 13.000 de metri pătrați unde echipa noastră va beneficia de cele mai bune condiții. Investițiile în România continuă și așteptăm cu nerăbdare să atragem la București cele mai sclipitoare minți din întreaga țară, cât și din străinătate”, a declarat Lucian Vornicu, managing director Amazon România.

 

  • „Motivul pentru care Amazon continuă să investească în România este pasiunea şi talentul inginerilor români pentru calculatoare şi software. În fiecare an, avem elevi şi studenţi care participă la competiţii internaţionale prestigioase şi de fiecare dată se întorc acasă cu medalii şi premii. Totul porneşte de la liceele foarte bune şi facultăţile prestigioase precum Politehnica Bucureşti, cu care dorim să colaborăm, să sprijim studenţii în dezvoltarea lor, să le oferim oportunitatea sa lucreze cu cele mai noi tehnologii. Căutăm ingineri cu un spectru larg de experienţă, de la absolvenţi până la experţi”, a spus Adrian Stanciu, site lead la Amazon Web Services.

 

  • „Datorită inaugurării noului centru din București există foarte multe oportunități de carieră în cadrul AWS, mai ales pentru inginerii software specializați în sisteme de operare și de virtualizare. Echipa AWS din București va lucra pentru tehnologiile serviciului Elastic Cloud Computing (EC2), unde vor dezvolta sistemul de operare și hipervizorul. Această oportunitate le va permite să creeze, să construiască și să controleze piesele de rezistență ale fundației AWS”, a declarat Chris Schlaeger, Directorul pentru dezvoltarea software AWS.

 

  • „Interesul și entuziasmul creat la nivel mondial în jurul Alexa au fost extraordinare, de aceea ne dorim să oferim experiența Alexa unui număr cât mai mare de persoane. România ne-a oferit acces la specialiști și ingineri în lingvistică, focusați asupra îmbunătățirii funcției conversaționale a Inteligenței Artificiale” a declarat Rakesh Wanga, Director, Alexa Data Services.

 

  • „Ne dorim să încurajăm următoarea generație de superstaruri high-tech din România, prin urmare avem un parteneriat cu școli și universități pentru a susține talentul atât prin sprijin financiar și moral, cât și prin oportunități de internship. Sperăm ca acest ajutor din partea noastră sa facă, în timp, diferența pentru tinerii care într-o zi vor deveni viitorii lideri în inovație „, a adăugat Lucian Vornicu.
Te-ar mai putea interesa și
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane de tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 de milioane......
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile ...
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile, inclusiv iPhone-ul de la Apple Inc, pe piaţa din China au crescut în ...