Amazon cumpără 11 aeronave Boeing pentru a-şi eficientiza livrările
Compania americană, care nu a dorit să dea publicităţii valoarea tranzacţiei, a precizat că este pentru prima dată când a cumpărat aeronave pentru reţeaua sa de livrare, după ce în ultimii ani a închiriat aparate pentru aceste operaţiuni.
Cele 11 aeronave, care vor fi transformate pentru a transporta mărfuri, se vor alătura reţelei de transport aerian a Amazon până în 2022, se arată într-un comunicat al celui mai mare retailer online global.
În iunie, Amazon a închiriat 12 avioane Boeing 767-300 transformate pentru a transporta mărfuri de la Air Transport Services Group Inc, astfel încât flota sa depăşeşte 80 de aparate.
„Având aeronavele noastre şi altele închiriate în flota noastră în creştere putem să ne gestionăm mai bine operaţiunile”, a afirmat Sarah Rhoads, vicepreşedinte Amazon Global Air.
În octombrie, gigantul american anunţa că investiţiile sale masive în infrastructura necesară livrării mărfurilor vor continua probabil în următorii ani.
Analiştii apreciază că Amazon îşi poate permite astfel de cheltuieli pentru că este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record.