Amazon scandalizează: Interzice firmelor cliente să scadă preţurile

Gigantul comerţului online Amazon.com este acuzat că majorează artificial preţurile impunând firmelor care vând prin platforma proprie să nu perceapă tarife mai mici pe site-urile concurente.
Economica.net - Dum, 29 ian. 2012, 16:23

Magazinele şi afacerile nou înfiinţate (start-up), dar şi furnizori de parfumuri, haine sau electronice îşi vând produsele pe Amazon.com, considerat cel mai mare magazin online din lume. Vânzarile retailerului online au crescut anul trecut cu 44%, potrivit Daily Mail.

 

Dacă nu sunt de acord să-şi crească preţurile, firmele care vând produse mai ieftine pe alte site-uri îşi pierd dreptul de a-şi „expune“ marfa pe Amazon, din cauza restricţiilor draconice introduse de corporaţia americană.

 

Amazon este acuzată că îşi obligă partenerii să mențină aceleași prețuri la care vând pe platforma sa cu cele încasate de pe alte site-uri din afara Amazon.

 

Autoritatea britanică de protecţie a consumatorilor a cerut o investigaţie.

 

“Acesta este un comportament anti-concurenţial. Distruge piaţa şi consumatorii sunt cei care au de pierdut în toată această chestiune“, a declarat Jill Paterson, partener la firma de avocatură Leigh Day, pentru Daily Mail. Publicaţia britanică relevă faptul că diverse organizaţii de afaceri şi comercianţi independenţi acuză retailerul american că “agresează” companiile mai mici, lipsite de apărare.

 

Malcom Harbour, preşedintele Comitetului de Protectie a Consumatorilor din Parlamentul European, a declarat pentru Daily Mail: “Este timpul ca acum Comisia Europeana să investigheze dacă companii precum Amazon îşi folosesc forţa într-un mod care prejudiciaz[ consumatorii.”

 

Amazon domină piaţa online din Marea Britanie. Compania refuză să comunice rezultate financiare exacte, dar analiştii estimează că retailerul controlează 20% din piaţa online, primind, în medie, câte o liră sterlină pentru fiecare cinci lire cheltuite de cumpărători.

 

Un alt gigant online, Tesco ia o liră pentru fiecare 10 lire cheltuite în magazinele britanice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, după ce un avion a aterizat forțat pe un aeroport ....
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin ...
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania ...
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...