Amazon testează drone pentru livrarea produselor în 30 de minute (VIDEO)

Economica.net
02 12. 2013
drona_amazon_97303500

Amazon experimentează cu drone care ar putea livra pachetele cu produse comandate de clienţi în 30 de minute, relatează Business Insider. Declaraţia aparţine CEO-ului companiei, Jeff Bezos, şi a fost făcută duminică noaptea în cadrul unui interviu luat de Charlie Rose pentru emisiunea „60 minutes”.

Bezos a afirmat că se aşteaptă ca dronele să fie complet autonome şi să fie operabile în patru sau cinci ani. El a mai spus că există numeroase teste şi reglementări de care compania trebuie să se ocupe între timp. Amazon a numit acest serviciu de livrare cu drone Prime Air. Nu va fi implicat nici un om. Pachetele mici din plastic în care vor fi obiectele clienţilor vor fi încărcate sub o dronă, pe care Amazon le numeşte octocopter, şi acestea vor zbura automat până la casa cumpărătorului.

Puteţi vedea aici un video al dronelor Amazon în acţiune: