Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania în următorii zece ani

Gigantul american al vânzărilor online Amazon a anunţat miercuri că va investi 15,7 miliarde de euro, pe o perioadă de zece ani, pentru a creşte capacitatea centrelor sale de date din regiunea Aragon, nord-estul Spaniei, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 mai 2024, 18:11
Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania în următorii zece ani

Salutată de Guvernul spaniol, care vrea să facă din ţara iberică un hub de tehnologie, această investiţie semnificativă este susceptibilă să creeze 17.500 de locuri de muncă la nivel local, precizează Amazon într-un comunicat de presă.

Acest proiect, prezentat cu prilejul unei reuniuni cu directorii de companii şi aleşii din regiunea Aragon, „va avea o contribuţie de aproape 21,6 miliarde de euro la Produsul Intern Brut al Spaniei până în 2033”, se mai arată în comunicatul Amazon.

Decizia companiei americane „scoate la lumină atractivitatea ţării noastre ca pol tehnologic strategic în sudul Europei”, a reacţionat ministrul spaniol al Transformării Digitale, José Luis Escriva (foto).

Este vorba de „cea mai importantă investiţie economică din istoria regiunii noastre”, a salutat la rândul său premierul Guvernului regional din Aragon, Jorge Antonio Azcón.

Separat, Suzana Curic, director general la Amazon Web Services (AWS) pentru Spania şi Portugalia, a precizat că centrele de date vizate vor fi alimentate numai cu energie din surse regenerabile.

La finele anului trecut, Amazon a publicat un raport în care a dezvăluit că are peste 181 de milioane de utilizatori frecvenţi în Uniunea Europeană, dintre care aproape 35 de milioane în Franţa, şi angajează peste 150.000 de persoane în blocul comunitar. În Europa, Germania este cea mai mare piaţă a Amazon, cu 60,4 de milioane de utilizatori activi lunari. Urmează, în ordine, Italia (38,1 de milioane de utilizatori activi lunari), Franţa (34,6 de milioane) şi Spania (25 de milioane). Grupul american are 250 de depozite şi centre logistice în UE.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...