Ambasada României la Budapesta a cerut Ungariei să deschidă mai multe puncte de trecere a frontierei pentru transportatorii români

Economica.net
21 03. 2020
vama_nadlac_69779600

„În continuarea eforturilor întreprinse pentru soluţionarea blocajelor care au afectat libera circulaţie a persoanelor şi transportul de mărfuri spre România, ca urmare a închiderii frontierelor de către Ungaria în contextul epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Budapesta, a solicitat astăzi autorităţilor ungare deschiderea suplimentară a punctelor de trecere a frontierei de la Borş, Cenad şi Nădlac 1 pentru transportatorii de marfă având ca destinaţie România sau care tranzitează România”, informează MAE.

MAE precizează că, având în vedere evoluţiile recente, măsura adoptată de Ungaria de limitare a tranzitului de marfă printr-un singur punct de frontieră cu România, cel de la Nădlac 2, s-a dovedit insuficientă pentru asigurarea tranzitului de mărfuri, generând astfel blocaje semnificative.

„De asemenea, partea română a subliniat că blocajele prezente afectează inclusiv lucrătorii transfrontalieri şi a solicitat identificarea unei soluţii care să permită continuarea circulaţiei forţei de muncă transfrontaliere, fie că este vorba despre cetăţenii români cu domiciliul în Ungaria care îşi desfăşoară activitatea în România, fie de cei provenind din judeţele din România aflate la graniţa cu Ungaria care au locuri de muncă pe teritoriul ungar şi care fac naveta zilnic, aceştia aflându-se în prezent în imposibilitatea continuării activităţii şi riscând să îşi piardă locurile de muncă”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, MAE a amintit, în sprijinul acestor demersuri, liniile directoare ale Comisiei Europene cu privire la managementul frontierelor în vederea protecţiei sănătăţii şi asigurării disponibilităţii bunurilor şi a serviciilor esenţiale, în contextul creat de virusul SARS-CoV-2.