Ambasadorul american la OSCE: Ratificarea amendamentelor la Codul Penal va slăbi statul de drept

Economica.net
20 12. 2013
noul_cod_penal_99098800

„În urmă cu aproape un sfert de secol, România a avansat rapid, devenind o democraţie modernă şi integrată în comunitarea euroatlantică. România a făcut progrese remarcabile, ceea ce face ca introducerea noii legislaţii să fie şi mai îngrijorătoare. SUA sunt îngrijorate de recentele amendamente ale Parlamentului la Codul Penal, care îi scutesc pe oficialii aleşi de investigaţiile anticorupţie şi conflicte de interes”, a declarat ambasadorul american Daniel B. Baer, în cadrul Consiliului Permanent al OSCE de la Viena.

Totodată, acesta a atras atenţia că ratificarea modificărilor la Codul Penal ar slăbi statul de drept.

„Am luat notă de faptul că aceste amendamente au fost adoptate fără consultare publică sau dezbatere şi fără ca autorităţile juridice sau societatea civilă să îşi exprime punctul de vedere. Dacă vor fi ratificate, aceste amendamente vor reduce transparenţa şi vor slăbi statul de drept prin restrângerea investigaţiilor de corupţie ale DNA şi ale altor autorităţi”, a mai spus Baer.

Diplomatul american a făcut apel la Parlamentul României şi la alte instituţii guvernamentale „să reconsidere această iniţiativă şi să se asigure că legislaţia României respectă angajamentele luate de România în cadrul OSCE privind statul de drept şi buna guvernare”.

Totodată, Daniel B. Baer s-a referit şi la difuzarea colindului antisemit de către TVR, reamintind că pentru OSCE combaterea antisemitismului este esenţială.

„Am luat notă, de asemenea, de faptul că la 5 decembrie postul public de televiziune TVR a transmis un cântec antisemit, care chema la arderea evreilor, prezentat drept un colind tradiţional românesc de Crăciun. Salutăm condamnarea acestui cântec de către Ministerul român de Externe şi aprobăm măsurile luate de oficialii români pentru a respinge astfel de acte de intoleranţă şi pe cei care le propagă şi pentru a se asigura că (astfel de acte) nu se vor mai repeta niciodată”, a declarat ambasadorul american.

Potrivit acestuia, „protejarea minorităţilor şi combaterea antisemitismului, a xenofobiei şi a tuturor formelor de intoleranţă sunt esenţiale pentru îndeplinirea angajamentelor OSCE”.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 10 decembrie, mai multe modificări la Codul Penal. Prin una dintre modificări, preşedintele şi parlamentarii au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. În aceeaşi zi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen. De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul cu o seară înainte, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Modificările au fost contestate puternic de Traian Băsescu, care a declarat că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici. Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt „dramatice” şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.

Reacţia lui Băsescu nu a fost singulară. Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a susţinea că, în urma modificărilor, „se va crea o super-imunitate”, iar „istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi”.

Şi CSM a criticat modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a precizat, în 12 decembrie, într-un comunicat, că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, precum şi reprezentanţii a numeroase organizaţii neguvernamentale au criticat şi ei amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

Mai mult decât atât, chiar şi instanţa supremă a intervenit în urma modificărilor aprobate de Camera Deputaţilor, sesizând, în 12 decembrie, Curtea Constituţională cu privire la acestea.

Şi PDL a depus, în aceeaşi zi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate de deputaţi la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi ai Parchetului general al României nu s-au remarcat în contestarea modificărilor aduse Codului penal.

Procurorul general Tiberiu Niţu declara, pentru MEDIAFAX, că instituţiei pe care o conduce nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la modificările aduse Codului Penal. „Nu ni s-a cerut un punct de vedere cu privire la acest modificări ale Codului Penal. Nici nu era necesar acest lucru”, spunea atunci Niţu, care nu a dorit să comenteze efectele pe care le-ar putea avea modificările aduse Codului Penal.

Şi reacţia ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, a întâziat să apară. La două zile după declanşarea scandalului, el i-a invitat la o discuţie, în 12 decembrie, pe Valeriu Zgonea şi pe reprezentanţii comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, singurii care au dat curs invitaţiei fiind cei din urmă. Imediat după întâlnire, care a avut loc în 13 decembrie, Cazanciuc s-a limitat în a spune că au fost prezentate, în cadrul întâlnirii, „argumentele unor soluţii din Codul penal” şi motivele pentru care au fost alese acestea la elaborarea Codului.

„A fost o întâlnire în care, împreună cu colegii mei, am prezentat argumentele unor soluţii din Codul penal, de ce s-au ales anumite soluţii atunci când s-a elaborat Codul penal, pentru a fi avute în vedere la deciziile viitoare”, a spus Cazanciuc.

Întrebat dacă, după părerea lui, ar trebui ca parlamentarii să rămână funcţionari publici, ministrul Justiţiei a spus că „e o discuţie care poate fi făcută în ce măsură parlamentarul este sau nu este funcţionar public”. „Există noţiuni diferite în sens civil şi în sens penal. Cred că şi aici ar trebui să aşteptăm decizia Curţii”, a explicat Cazanciuc.