Ambasadorul a participat, marţi, la lansarea proiectului „Servicii publice eficiente prin simplificarea procedurii de completare, arhivare şi analiză a documentelor în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate şi facilitarea accesului electronic la informaţii de interes public”.
„În primul rând, acest proiect va ajuta ANI să-şi crească capacitatea de funcţionare, să îmbunătăţească procedurile de analiză ale declaraţiilor de avere şi interese de către inspectorii agenţiei. Apreciem eforturile statului român de a se asigura că acest proiect a primit finanţarea necesară”, a declarat diplomatul britanic.
În opinia ambasadorului Harris, obiectivele proiectului confirmă agenda de reformare a sistemului de justiţie şi promovarea activităţilor anticorupţie din România pe care şi Marea Britanie le sprijină.
„Marea Britanie a fost un partener constatant al Guvernului şi ale instituţiilor anticorupţie, din România, pentru implementarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi dorim să facem acest lucru şi în continuare. Este o prioritate pentru noul Guvern ca în continuare să intensifice eforturile luptei împotriva corupţiei şi pentru reforma din justiţie”, a susţinut Martin Harris.
În acest context, ambasadorul a declarat că provocarea cea mai importantă în prezent pentru România este competitivitatea.
„Eu consider că provocarea cea mai importantă acum în România nu este austeritatea sau creşterea economiei, este de fapt competitivitatea. Avem acest punctaj cum putem ridica competitivitatea ţărilor europene în viitor faţă de economia ţărilor emergente cum ar fi India şi China, şi alte economii emergente. Şi, în acest sens, România e pe locul 77 în indexul de competitivitate realizat de World Economic Forum”, a afirmat Harris.
Diplomatul a adăugat că acest index arată că „funcţionarea sistemului justiţiei şi lupta cu corupţia şi eficienţa administraţiei publice sunt elementele cele mai importante legate de competitivitatea României. „Deci, pentru a ridica competitivitatea, eu cred că aceste reforme din administraţia publică, lupta cu coflictul de interese şi reforma sistemului judiciar sunt foarte importante pentru o economie de succes”, a susţinut diplomatul.
Totodată, Martin Harris a făcut referire la raportul Comisiei Europene de anul acesta, în care „s-au făcut comentarii pozitive despre funcţionarea ANI”.
Acest ultimul raport subliniază numărul cazurile instrumentate de ANI şi soluţionate pozitiv de către sistemul judiciar.
„Sperăm că acest efort va fi continuat şi susţinem acest proiect de eficientizare a procedurilor existente, în speranţa că el va duce la rezultate mai bune pentru ANI. Ambasada Marii Britanii a sprijinit anul trecut un proiect implementat de societatea academică din România şi ANI care s-a concentrat pe îmbunăţierea controlului averilor nejustificate şi a comunicării dintre ANI şi magistraţi, în special cu cei din comisiile de pe lângă Curţile de Apel, pe această temă. Sper că aceste iniţiative vor contribui la o abordare uniformă şi la soluţionarea cu succes a cazurilor ANI”, a spus ambasadorul.
Proiectul lansat marţi, a mai spus diplomatul, îşi propune să creeze un acces mai bun al cetăţenilor la informaţiile de interes public. „Acest scop este similar cu obiectivele unei iniţiative ONU pe care şi ţările noastre o promovează. Este vorba de Parteneriatul pentru o guvernare deschisă. România este parte a parteneriatului de anul trecut şi a elaborat un plan de acţiune pentru a face politicile publice cât mai eficiente. Eforturile noastre se vor concentra pe o guvernare mai deschisă, pe o cooperare mai bună dintre autorităţi şi sectorul neguvernamental, dar şi pe identificarea de oportunităţi mai bune pentru companiile nostre”, a arătat ambasadorul britanic.
Astfel, ambasadorul a amintit că în acest domeniu a lucrat împreună cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul Afacerilor de Externe, iar Marea Britanie va continua să acorde sprijin. „Am sprijinit în totalitate procesul MCV şi vrem să ne asigurăm că toate obiectivele vor fi îndeplinite”, a conchis ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.
Proiectul lansat marţi are ca perioadă de implementare 10 februarie 2012 – 9 februarie 2014, valoarea totală a acestuia fiind de 19.496.793 lei (din care 16.572.274 de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă, iar 2.924.518 contribuţia solicitantului).
Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice livrate de ANI, prin simplificarea procedurii de completare, arhivare şi analiză automată a documentelor în cadrul Agenţiei şi îmbunătăţirea accesului electronic al cetăţenilor şi instituţiilor interesate la informaţii de interes public