Ce părere aveți despre evoluția relației româno-elene, a relațiilor tradiționale politice, culturale și economice?
Grigorios Vassiloconstandakis: În primul rând permiteți-mi să transmit poporului român și Guvernului condoleanțele mele profunde pentru pierderea regretabilă, ieri (n.r. luni), a doi militari români în Afganistan. Revenind la întrebarea dvs., aș spune că, așa cum știți, relațiile bilaterale dintre România și Grecia sunt excelente. Cu toate acestea, ambele părți iau inițiative pentru a dezvolta și mai mult această relație, în toate domeniile: politic, diplomatic și, de asemenea, economic. Știți că suntem împreună membri ai mai multor organizații internaționale, cum sunt UE, NATO și altele, unde cooperarea noastră este excelentă. Dar încercăm, de asemenea, să îmbunătățim și mai mult relația noastră, în special în domeniul economic, ceea ce va fi în beneficiul ambelor părți.
Vorbiți-ne despre oportunitățile de a intensifica dialogul politic bilateral dintre România și Grecia, lăsând la o parte apartenența la Uniunea Europeană.
Grigorios Vassiloconstandakis: Este o întrebare foarte bună. Și cred că România și Grecia sunt exemple tipice de țări care, în pofida faptului că sunt membre ale Uniunii Europene, încearcă să aibă contacte bilaterale intense și sunt bucuros să vă spun că, spre exemplu, până la sfârșitul lunii viitoare, vom avea aici Comitetul Economic comun, care va examina o zonă uriașă de posibile relații economice, iar acesta va fi un pas în beneficiul ambelor părți, așa cum am spus anterior. Într-adevăr, dacă îmi permiteți, aș spune că relațiile economice dintre România și Grecia se îmbunătățesc încontinuu. Și, în pofida crizei din Grecia, investitorii greci vin în continuare aici și își deschid afaceri într-un mediu sigur și stabil, fiind fericiți de investițiile lor. Vă pot spune că, chiar și în timpul crizei, peste o mie de companii grecești noi au investit în România. Cred că acesta este un indicator puternic al relațiilor economice bune între cele două țări.
Ce credeți despre relația în mod tradițional de prietenie între cele două popoare și biserici ortodoxe?
Grigorios Vassiloconstandakis: Ați spus foarte bine. Este adevărat că ortodoxia unește cele două popoare și este un lucru pe care ambele biserici îl știu și pe care încearcă să îl cultive. Personal, l-am vizitat oficial pe Patriarhul României și am înțeles că cele două biserici—Biserica Greciei și Patriarhia Română—cooperează foarte bine, în toate aspectele religioase. Cred că această cooperare poate să ofere de asemenea beneficii prin apropierea celor două popoare.
Domnule ambasador, puteți să ne vorbiți despre activitățile și drepturile comunității elene, care este reprezentată de Uniunea Elenă din România?
Grigorios Vassiloconstandakis: Trebuie să vă spun că unul dintre domeniile prin care Grecie rămâne în sufletele românilor este reprezentat de evenimentele culturale, de moștenirea culturală. Este adevărat că Uniunea Elenă din România face o treabă foarte bună în păstrarea tradițiilor culturale ale Greciei în această țară, care a fost întotdeauna foarte prietenoasă cu prezența elenă aici.
Puteți vorbi despre prioritățile de investiții în România?
Grigorios Vassiloconstandakis: Începusem deja să vorbesc despre asta. Trebuie să vă spun că sunt foarte bucuros că tot mai mulți investitori greci vin și investesc în România. În pofida faptului că, așa cum știm, există criză economică în Grecia, din care acum începem să ieșim, în ultimii trei-patru ani investitorii greci nu s-au oprit din a veni în România și din a-și spori investițiile aici. Am vorbit cu ei și mi-au spus că sunt realmente bucuroși că activează într-un mediu sigur și stabil și că vor continua să facă acest lucru.
Ne puteți vorbi despre FRONTEX?
Grigorios Vassiloconstandakis: Programul FRONTEX este o inițiativă europeană pozitivă, care încearcă să protejeze frontierele UE de imigrația ilegală. Așa cum poate știți, în ultimul an Grecia a primit mai mult de 90% din afluxurile ilegale, iar FRONTEX ne-a ajutat foarte mult pentru a reduce acest fenomen. România, așa cum știți, a oferit mulți oameni pentru operațiunea FRONTEX și, cu această ocazie, vreau să mulțumesc prietenilor noștri români pentru această ofertă.
Puteți vorbi despre prioritățile Greciei, care va deține președinția UE în primele șase luni ale anului viitor?
Grigorios Vassiloconstandakis: Grecia va prelua președinția de la 1 ianuarie 2014 și o vom deține timp de șase luni. Într-un context în care criza economică, nu doar în Sud, ci în întreaga Europă, este cel mai important lucru, președinția elenă nu va trece cu vederea acest fapt. Principalele priorități sunt legate de această realitate.
De aceea, ne vom concentra în patru zone. Prima privește creșterea economică, locurile de muncă și coeziunea. Vă puteți da seama ușor că acestea sunt combinate. Nu putem avea creștere fără crearea de locuri de muncă. Și nu putem avea coeziune socială fără să combatem șomajul, care, așa cum știți, a afectat multe țări și, în primul rând, Grecia. Prin urmare, încercăm să ne concentrăm pe aceasta. A doua țintă este să consolidăm integrarea Uniunii Europene în zona euro. Este necesar, deoarece va fi legată de consolidarea Uniunii Monetare, ceea ce va fi în beneficiul statelor membre ale zonei euro și al celor care nu sunt încă membre ale zonei euro.
A treia prioritate va fi migrația, frontierele și mobilitatea oamenilor. Știți de asemenea că trebuie să administrăm afluxurile de imigranți și trebuie de asemenea să sprijinim mobilitatea oamenilor care locuiesc în UE pentru a avea o contribuție puternică la creșterea, ce trebuie să revină în economiile noastre pentru a-i face pe oameni mai fericiți și pentru a-i face să înțeleagă că principiile UE sunt în beneficiul popoarelor europene.
Ultima, care este nouă, o reprezintă politicile maritime, care vine din faptul că Grecia, așa cum știți foarte bine, este o țară în mod tradițional maritimă, având o experiență puternică a resurselor și bogățiile care vin din mare. Suntem optimiști că vom oferi o nouă tematică orizontală politicilor Uniunii Europene.