Într-un interviu acordat postului naţional de radio din Bulgaria, diplomatul italian a susţinut că cele două ţări sunt pregătite să se alăture spaţiului Schengen. El a adăugat că Italia va depune eforturi pentru a readuce aceste demersuri pe agenda dezbaterilor miniştrilor europeni de externe, în încercarea de a obţine în final un consens favorabil admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.
Agenţia Novinite aminteşte însă că mai multe state se opun primirii Bulgariei în acest spaţiu de liberă circulaţie, din cauza progreselor insuficiente în combaterea corupţiei şi a crimei organizate, situaţie reflectată de rapoartele elaborate de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).