Ambasadorul Marii Britanii: Cetăţenii români să fie calmi. Negocierile de ieşire din UE sunt un proces îndelungat

Ambasadorul britanic Paul Brummell le-a transmis cetăţenilor români care lucrează în Marea Britanie să fie calmi, pentru că negocierile de ieşire din Uniunea Europeană, după Brexit, reprezintă un proces îndelungat şi a subliniat că relaţiile dintre cele două ţări vor fi ghidate, în continuare, de parteneriatul strategic, bazat pe doi piloni, securitate şi prosperitate, scrie Agerpres.
Economica.net - Dum, 31 iul. 2016, 13:27
Ambasadorul Marii Britanii: Cetăţenii români să fie calmi. Negocierile de ieşire din UE sunt un proces îndelungat

Ambasadorul Paul Brummell le-a vorbit duminică tinerilor prezenţi în Tabăra de Vară a UDMR din judeţul Harghita, despre contextul în care s-a organizat referendumul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi provocările apărute după votul pozitiv dat de cetăţenii britanici.

Întrebat ce se va întâmpla cu cetăţenii români din Marea Britanie, Paul Brummel a punctat faptul că nimic nu se va schimba până când negocierile nu vor fi încheiate şi că este vorba de un proces îndelungat.

‘Mesajul este, categoric, să fie calmi, pentru că, după cum am mai spus, negocierile sunt un proces îndelungat , care nu a început. Deci, premierul nostru şi Guvernul au spus clar că în perioada interimatului nimic nu se va schimba până când negocierile vor fi încheiate. În Regatul Unit, cetăţenii statelor membre UE au drepturi depline, ceea ce înseamnă că cetăţenii români din Regatul Unit se vor bucura de aceleaşi drepturi şi obligaţii pe care le-au avut şi înainte. Deci, la 31 iulie, situaţia este exact ca înainte de 23 iunie. (…) Mesajul cetăţenilor din Marea Britanie este foarte clar, cetăţenii UE sunt bine veniţi’, a declarat ambasadorul britanic.

El recunoscut că în prezent ‘comunitatea românească joacă un rol important în Marea Britanie’ şi a făcut referire la românii care s-au evidenţiat în domenii dintre cele mai diverse, de la cultură până la domeniul sanitar.

Totodată, diplomatul britanic a mai spus că nu vor interveni schimbări nici în ceea ce priveşte situaţia studenţilor români din Marea Britanie, până la finalizarea negocierilor şi că universităţile din această ţară ‘au intenţia de a rămâne cele mai deschise posibil pentru studenţii cei mai deştepţi din toată lumea, inclusiv din România’.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre România şi Marea Britanie, ambasadorul Paul Brummell a spus că acestea vor fi ghidate ‘de parteneriatul strategic care se focusează pe doi piloni cheie: securitate şi prosperitate’.

Acesta a vorbit şi de relaţiile economice dintre cele două ţări, afirmând că Marea Britanie sprijină dezvoltarea comerţului bilateral.

‘Balanţa comercială este în favoarea României, exportaţi o mulţime de maşini Dacia, o mulţime de produse de încălţăminte şi textile în Regatul Unit, deci vom sprijini în continuare relaţiile comerciale. Anul acesta am deschis un nou birou la Cluj, primul în afara Bucureştiului, pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale între Marea Britanie şi Transilvania, în special’, a spus Paul Brummel, care a amintit şi de bunele relaţii culturale dintre cele două ţări.

De asemenea, diplomatul britanic a susţinut că Marea Britanie va avea un parteneriat solid cu România în ceea ce priveşte problemele de mediu şi schimbările climatice şi a făcut referire şi la proiectele de mediu pe care Prinţul Charles le susţine în ţara noastră.

Ambasadorul britanic a ţinut că puncteze că Marea Britanie va juca, în continuare un rol cheie în organizaţiile internaţionale şi se va implica în rezolvarea problemelor lumii.

‘Votul de ieşire din UE nu înseamnă un vot de părăsire a Europei. (…) Rămânem, suntem membri în Consiliul de Securitate, membri ai NATO, ai G7, G20, Commonwealth, de asemenea ai organizaţiilor internaţionale, în care jucăm un rol cheie. (…) Vom rămâne o ţară angajată să colaboreze cu partenerii noştri din toată lumea pentru rezolvarea problemelor lumii, cum ar fi lupta împotriva corupţiei, rămânem un lider al acesteia, aşa cum s-a văzut la summit-ul anticorupţie din mai, să rezolvăm probleme precum Ebola în Africa, criza din Siria, toate marile probleme internaţionale’, a spus Paul Brummel.

Întrebat cum a votat la referendumul privind ieşirea din Uniunea Europeană, ambasadorul Marii Britanii a spus că votul este secret şi că va păstra secretul modului în care a votat.

Aproximativ 300 de tineri maghiari au participat în această săptămână în comuna Zetea din Harghita la tradiţionala tabără de vară a UDMR, care doreşte să le ofere acestora posibilitatea unui dialog cu responsabilii de politici publice. Evenimentul, ajuns la a XIII-a ediţie, a fost organizat de Conferinţa Tineretului Maghiar din România, Prezidiul Executiv al UDMR şi Asociaţia Kós Károly Akadémia.

Te-ar mai putea interesa și
Austria vrea să cumpere 12 avioane de vânătoare M-346 FA, produse de compania italiană Leonardo
Austria vrea să cumpere 12 avioane de vânătoare M-346 FA, produse de compania italiană Leonardo
Austria intenţionează să cumpere 12 avioane de vânătoare M-346 FA, de producţie italiană, pentru a înlocui avioanele suedeze Saab 105 retrase la finalul lui 2020, a informat sâmbătă......
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock cere sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, ca urmare a avarierii unor cabluri submarine de către flota fantomă rusă
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock cere sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, ca urmare a avarierii unor ...
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atras atenţia asupra aşa-numitei ''flote fantomă'' a Rusiei şi i-a cerut ...
UNICEF: Un număr record de copii trăiesc în zone de conflict
UNICEF: Un număr record de copii trăiesc în zone de conflict
Fondul Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF) a anunţat sâmbătă că în zonele de conflict din întreaga lume trăiesc ...
Comisia Europeană a adoptat standardul pentru modelul unic de încărcător pentru telefoane și tablete
Comisia Europeană a adoptat standardul pentru modelul unic de încărcător pentru telefoane și tablete
Comisia Europeană a anunțat astăzi, pe pagina sa oficială de Facebook, că a adoptat standardul comun pentru încărcarea ...