Ambasadorul Rusiei, despre donaţia pentru Brâncuşi: Ne-am confruntat cu un val de isterie cu elemente xenofobe

Economica.net
09 10. 2016
valeri_kuzmin_6787654_37732500

„Mi-au spus că există această iniţiativă, că este o campanie naţională pentru a strânge bani să cumpere această statuie a sculptorului brâncuşi ca un semn de recuparare a patrimoniului naţional. Le-am spus, foarte bine, de ce nu, să ne arătăm sprijinul pentru campanie, dar ei mi-au spus că pe reţelele de socializare campanie este însoţită de un videoclip care pleacă de la presupunerea că nimic bun nu poate veni dinspre Rusia şi în acest context se apropia de a da vina pe Rusia pentru Dumnezeu ştie ce”, a explicat diplomatul, referindu-se la unul din clipurile care au însoţit campania pentru donaţii.

Valeri Kuzmin a spus că a simţit nevoia ca Ambasada să vină cu o proprie reacţie pe Facebook, însă nu a fost vorba despre o iniţiativă a sa personală, ci a staff-ului său oficial.

„Ne-am confruntat cu un fel de val de isterie, care ar putea fi descris ca având şi elemente de xenofobie. Ni s-a spus că nu avem dreptul la o opinie”, a comentat ambasadorul reacţiile din România la clipul promovat de Ambasada Rusiei.

El a respins interpretarea potrivit căreia gestul Ambasadei a fost greşit pentru că primul clip, cel românesc, era o iniţiativă privată, iar clipul său era o poziţie oficială a Moscovei.

„Nu este o iniţiativă oficială, e doar o reacţie naturală, umană, la evenimentele care au loc. (…) Dacă această campanie este însoţită de provocarea unor sentimente neprietenoase faţă de ţara mea nu pot rămâne impasiv. Îmi exprim opinia”, a explicat el.

Diplomatul a mai spus că ideea clipului nu a aparţinut Rusiei, ci unor „prieteni” ai Moscovei din România.

„Nu trebuie să luaţi acest clip ca o poziţie oficială clară, parafată, de Rusia. Vă dezvălui un secret. I-am rugat pe prietenii noştri români să pregătească o contra-interpretare, dacă vreţi. Nu vă spun că aceasta este o intrepretare perfectă a istoriei. Este o interpretare văzută de prietenii noştri din România va fiind una pozitivă. Nu este o poziţie formală a Rusiei, a vreunui conclav istoric, este opinia mea”, a spus Valeri Kuzmin.

Ambasada Rusiei la Bucureşti a anunţat acum două săptămâni, pe Facebook, „o contribuţie financiară modestă” pentru recuperarea de către statul român a sculpturii „Cuminţenia Pământului”, anunţul fiind însoţit de un videoclip în care se spune că „armata rusă şi armata română au luptat împreună, în Primul Război Mondial, pentru independenţa României”, iar în Al Doilea Război Mondial „armata sovietică şi armata română au luptat împreună pentru independenţa Europei”. Demersul Ambasadei Rusiei a stârnit controverse în spaţiul public.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că apreciază contribuţia Ambasadei Rusiei la recuperarea patrimoniului naţional românesc, considerând însă „mai puţin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relaţiilor bilaterale, cu atât mai mult cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsură să se pronunţe este Comisia comună de istorici româno-rusă”.