Ambasadorul SUA la NATO neagă informația că Washingtonul se pregătește să retragă trupe din Europa de Est

Ambasadorul Statelor Unite la NATO, Julianne Smith, a respins vineri informaţiile potrivit cărora Washingtonul se pregătesc să ofere un număr redus de trupe în Europa de Est înainte de discuţiile de săptămâna viitoare cu Rusia privind tensiunile de la graniţa cu Ucraina, transmite sâmbătă DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 08 ian. 2022, 14:03
Ambasadorul SUA la NATO neagă informația că Washingtonul se pregătește să retragă trupe din Europa de Est

”Administraţia nu pregăteşte opţiuni de retragere a forţelor din Europa de Est”, a declarat pe Twitter Julianne Smith, după ce postul de televiziune NBC a relatat pentru prima dată că se iau în considerare modificări ale numărului de trupe în Polonia şi în ţările baltice.

Discuţiile cruciale care vor avea loc luni între Moscova şi Washington au ca scop dezamorsarea tensiunilor după luni de îngrijorare în Occident că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea lansa o incursiune pe teritoriul ucrainean asemănătoare celei din 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea.

Rusia respinge acuzaţiile că se pregăteşte de o invazie a Ucrainei şi, la rândul său, acuză Ucraina că a deplasat trupe spre regiunea Donbas, care este controlată de separatişti pro-ruşi.

Putin a cerut, de asemenea, ca NATO să excludă continuarea extinderii sale spre est, inclusiv angajamentul de a nu accepta Ucraina în cadrul alianţei.

Rusia susţine că avansarea NATO îi ameninţă securitatea: de la sfârşitul Războiului Rece, multe foste state comuniste care au făcut parte din Uniunea Sovietică sau au fost strâns legate de aceasta s-au alăturat NATO.

Alianţa militară occidentală a respins însă ideea că ar putea reprezenta o ameninţare pentru Moscova şi a catalogat afirmaţia drept absurdă.

Ucraina, fostă republică sovietică, este un aliat apropiat al NATO, dar nu este membru.

Sursa foto: Twitter Julie C. Smith

Te-ar mai putea interesa și
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în mod accelerat în luna decembrie 2024, iar rata şomajului a scăzut, ceea ce conferă noi argumente pentru abordarea......
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
Visa Waiver - Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu 31 martie 2025.
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Lotul 2 din Autostrada A7 Focșani - Bacău, cel care ocolește orașul Adjud, ar putea fi gata în luna mai, au spus pentru ...
Ursula von der Leyen nu a fost invitată la învestirea lui Donald Trump
Ursula von der Leyen nu a fost invitată la învestirea lui Donald Trump
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitaţie de a participa pe 20 ianuarie la Washington ...