Ambasadorul SUA: Vrem să îi asigurăm pe români că parteneriatul strategic se referă şi la afaceri şi investiţii, nu doar la securitate

Economica.net
09 05. 2018
20180509_11353_39690900

„Sunt foarte mândru să mă aflu aici în această dimineaţă. Am instrucţiuni scrise de la preşedinte să susţin companiile americane care vor să investească în România, să-şi aducă aici bunurile şi serviciile sau să îşi extindă prezenţa şi afacerile. De asemenea, dimensiunea economică este una critică în cadrul parteneriatului nostru strategic. Încercăm să ajutăm companiile americane care vin în România şi companiile româneşti care vor să facă afaceri în Statele Unite. Vrem să dăm asigurări poporului român că relaţia noastră nu este bazată numai pe parteneriatul de securitate, ci este una multidimensională ce include investiţii americane şi schimburi de bunuri şi servicii cu România”, a declarat Hans Klemm, în deschiderea evenimentului.

Amazon, cea mai mare companie de comerţ online şi servicii cloud din lume, a inaugurat miercuri primul centru de dezvoltare software din Capitală, la mai bine de 12 ani după deschiderea centrului de la Iaşi. La Bucureşti vor lucra 650 de angajaţi, lângă cei 1.000 deja prezenţi la centrul Amazon din Iaşi.

Inginerii Amazon de la Bucureşti vor contribui la capabilităţile şi securitatea platformei de servicii cloud pentru companii Amazon Web Services şi la dezvoltarea inteligenţei artificiale din spatele asistentului vocal Amazon Alexa.

„Amazon a găsit în România condiţii foarte bune, cu o calitate ridicată a vieţii şi oameni talentaţi, înalt calificaţi, inclusiv din ţările vecine, Republica Moldova şi Ucraina. Mă bucur că Amazon a decis să continue extinderea în România şi cred că dezvoltarea companiei aici este simbolică pentru oportunităţile din ţară şi din regiune”, a continuat Klemm.