Ambulanţe suplimentate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi la SMURD. Solicitările au crescut cu 38% în ultimele 24 de ore

Economica.net
01 10. 2016
smurd_70139200

Ministerul Sănătatii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că „au fost luate toate măsurile pentru ca asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească în Bucureşti să fie acordată fără sincope în aceste zile în care numărul solicitărilor a crescut semnificativ”, precizând că măsurile au fost luate atât la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIF), cât şi la SMURD. 

Potrivit sursei citate, la SABIF numărul solicitărilor a înregistrat vineri o creştere de 36 – 38 la sută. Astfel, dacă în mod normal în 24 de ore se înregistrează, în medie, între 1.000 şi 1.200 de solicitări, în ultimele 24 de ore au fost înregistrare peste 1.600 de solicitări. 

Pentru a face faţă numărului de solicitări, la Serviciul de Ambulanţă au lucrat suplimetar în cursul zilei de vineri opt echipaje de tip B şi C, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă au lucrat suplimentar 16 echipaje de tip B si C, două echipaje fiind aduse din Argeş şi unul din Prahova. Citește mai multe pe News.ro.

Sursa foto: Mediafax/Alex Chitu