AmCham: Cazurile de corupţie din România trebuie pedepsite mai mult prin „coerciţii financiare”
„România se axează prea mult pe elementul penal al abordării corupţiei. Dacă ne-am duce mai mult pe zona fiscală sau financiară, ar fi mai bine, aşa cum se întâmplă în cazul altor state. Este o temă de dezbatere, coerciţia financiară este mai dureroasă decât cea penală”, a spus Mândruțescu, la lansarea raportului „Priorităţi pentru România”.
În opinia sa, corupţia şi evaziunea fiscală rămân probleme care afectează credibilitatea României atât pentru investitorii locali, cât şi cei străini.
În ceea ce priveşte lupta anticorupţie, raportul AmCham precizează că eforturile României de a moderniza legislaţia penală pentru eradicarea fenomenului trebuie să fie sprijinite în continuare, prin acţiuni mai eficiente de aplicare a legii, pentru a descuraja luarea de mită, precum şi printr-o aplicare mai eficientă a sistemelor internaţionale de cooperare judiciară în vederea stoparii schemele de corupţie transfrontalieră.
În acelaşi timp, autorităţile române trebuie să afişeze o transparenţă şi o responsabilitate totală în gestionarea banului public, permiţând auditul profesional extern al bugetelor şi al cheltuirii banului public.
„România nu este o oază de instabilitate, într-o oază de linişte. Situaţia generală este grea în toată Europa, însă există modalităţi diferite în a gestiona o situaţie de criză, iar România nu suntem la nivelul de performanţă la care ar trebui să fim. România are nevoie de un cadru general, investitorii trebuie să vadă că nu au loc discuţii cu tentă naţionalistă, că se face diferenţa între investorii străini şi cei români. Problemele economice trebuie aduse pe agenda publică. Abordarea reală şi profesională a problemelor economice ar ajuta la crearea acestui cadru”, a spus Mândruţescu.
Raportul AmCham este dezvoltat în baza a patru teme de interes major, respectiv competitivitate, direcţii în lupta anticorupţie, consultări publice în adoptarea legislaţiei şi priorităţi pentru următoarea tranşă de fonduri de la Uniunea Europeană şi include recomandări de politici publice în domenii de referinţă precum fiscalitate, piaţa muncii, educaţie, pensii şi beneficii sociale, pieţe de capital, IT &C, achiziţii publice, sănătate, energie, minerit şi mediu, infrastructură, parteneriat public-privat şi turism, subliniind ca prioritate generală esenţială nevoia de competitivitate economică crescută a României ca o soluţie eficientă pentru creşterea sustenabilă a standardului de viaţă al cetăţenilor şi a PIB-ului pe cap de locuitor, precum şi a profitabilităţii companiilor.
„Comunitatea de afaceri din România este preocupată de stagnarea dezvoltării economice şi a investiţiilor care afectează situaţia economică a ţării, precum şi de standardul de viaţă al cetăţenilor. În contextul economic nefavorabil generat de o criză prelungită la nivel global, România are nevoie de soluţii imediate şi pe termen”, a adăugat reprezentantul investitorilor.
AmCham subliniază ca prioritate generală esenţială nevoia ca economia românească să devină mai competivă pe plan global, pentru care este nevoie de o strategie viabilă, dezvoltată pe axe prioritare.
„Menţinerea cotei unice de impozitare, modernizarea ANAF, creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor europene şi dezvoltarea infrastructurii şi a pieţelor de capital sunt câteva elemente ale acestei strategii”, apreciază reprezentanţii AmCham.
În ceea ce priveşte regimul fiscal, AmCham recomandă menţinerea cotei unice de impozitare şi eliminarea tuturor impozitelor şi taxelor care denaturează acest sistem şi reducerea parafiscalităţii. În acelaşi timp, investitorii susţin contribuţiile de asigurări sociale mai mici, baza impozabilă plafonată pentru CAS şi cota redusă a TVA pentru anumite bunuri şi servicii.
„Suntem conştienţi că în situaţia actuală nu se poate vorbi de o relaxare fiscală, nu suntem absurzi”, a precizat Mândruţescu.
La nivelul consultărilor publice în adoptarea legislaţiei, AmCham consideră că asociaţiile de afaceri trebuie să participe activ la procesul de luare a deciziilor şi să-şi poată exprima poziţia fundamentată în legătură cu proiectele legislative şi politicile publice, care au un impact asupra mediului de afaceri.
Unul dintre punctele susţinute în raport îl constituie prioritatea României pentru exerciţiul financiar 2014-2020. În acest sens, România trebuie să-şi dezvolte capacitatea de negociere şi să pregătească argumente solide pentru a-şi susţine eficient poziția în dialogul cu Uniunea Europeană. Este, de asemenea, nevoie de un sistem instituţional coerent pentru absorbţia fondurilor europene care să includă structura Programelor Operaţionale, responsabilitatea şi coordonarea, gestionarea eficientă şi, respectiv, sistemele de control.
„Încurajez Guvernul să colaboreze cu societatea civilă şi mediul de afaceri pentru a îmbunătăţi nivelul competitivităţii economice a României; acest lucru va spori atractivitatea României ca destinaţie pentru investiţii şi va crea un mediu prosper pentru cetăţeni”, a declarat Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, prezent la eveniment.
AmCham Romania este una dintre cele mai importante organizaţii profesionale de afaceri cu o contribuţie semnifcativă în procesul de consultare asupra legilor şi reglementărilor cu efecte asupra mediului de afaceri din România. AmCham Romania reprezintă 300 de membri – companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi aproximativ 200.000 de locuri de muncă create.