AmCham: Proiectul de ţară al României ar trebui să fie aderarea la OECD şi implementarea PNRR

Proiectul de ţară al României în acest moment ar trebui să fie aderarea la OECD şi implementarea PNRR, pentru a recupera decalajul pe care îl avem faţă de ţările din vestul Europei, a afirmat, luni, Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - lun, 04 iul. 2022, 14:10
AmCham: Proiectul de ţară al României ar trebui să fie aderarea la OECD şi implementarea PNRR

„Aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană sunt văzute la acest moment ca fiind cele mai importante avantaje competitive ale ţării noastre. Au fost, dacă vreţi, proiectul de ţară al generaţiei anilor ’90-2000. La acest moment, proiectul de ţară al României ar trebui să fie aderarea la OECD şi implementarea cu succes a PNRR. Pentru că aderarea la OECD ne va da posibilitatea ca în continuare să întreprindem acele reforme care să menţină printre cele mai moderne statele a lumii şi să absorbim banii de care avem nevoie pentru a duce mai departe reformele pentru a închide acest decalaj pe care îl avem faţă de ţările dezvoltate din vestul Europei”, a spus Simion, scrie Agerpres.

El a arătat că membrii AmCham au identificat printre reforme, ca priorităţi, investiţiile în infrastructură, accelerarea digitalizării serviciilor publice şi reforma în sistemul de sănătate.

De asemenea, foarte importantă este promovarea României.

„A promova România nu înseamnă a trimite delegaţii lărgite pentru concedii prelungite în diferite destinaţii exotice, ci să trimiţi oameni competenţi, care să pună în valoare avantajele pe care le are economia României, astfel încât investitorii să fie cu adevărat interesaţi de ţara noastră”, a completat Simion.

Totodată, România ar trebui să fie proactivă pentru a atrage investitori din China, Rusia, chiar şi Ucraina, care vor să-şi relocheze producţia.

„Este nevoie de o punte de legătură între Occident şi Răsărit. Prin aşezarea geografică, România poate fi un hub regional pentru atragerea acestor investiţii şi pentru a se aşeza pe lanţul de furnizare, iar pentru acest lucru trebuie să existe eforturi şi o promovare activă a României”, a spus, la rândul său, Ionuţ Sas, prim-vicepreşedinte al AmCham.

Reprezentanţii organizaţiei au adăugat că nu ar trebui să aşteptăm să vină la noi companiile străine, ci reprezentanţii autorităţilor române să se ducă la companii să le convingă să vină în România.

„Nici nu este nevoie să le dai facilităţi, ci stabilitate. Nu este suficient doar să construim un sistem juridic, fiscal, ci e nevoie şi de încrederea mediului de afaceri”, a punctat Cristian Sporiş, vicepreşedintele Camerei.

Te-ar mai putea interesa și
Sofitel, brandul hotelier de lux al Accor, revine pe piața din România după 16 ani
Sofitel, brandul hotelier de lux al Accor, revine pe piața din România după 16 ani
Bucureștiul va avea un noul hotel de cinci stele, chiar în centrul orașului. Familia Dayan, una dintre cele mai puternice din Israel, a primit autorizația de renovare a fostului Palat BCR din......
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Cinci persoane au fost inculpate pentru corupţie activă sau spălare de bani, în cadrul anchetei din Belgia ce vizează ...
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
O tendinţă globală de consum a vinurilor albe a majorat exporturile germane, dar taxele vamale ale administraţiei Trump ...
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și a centrelor de date, investițiile trebuie să continue
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și ...
Corneliu Bodea, fondator al grupului Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), spune că actuala tendință ...