Amdaris a închiriat 1.000 mp în UBC 3, clădire office parte a Iulius Town Timişoara
Amdaris este o companie fondată în 2009 în Bristol, Marea Britanie, specializată în dezvoltarea și implementarea de servicii web, software și mobile pentru clienți globali din numeroase sectoare de activitate.
În prezent, compania are patru birouri amplasate atât în Europa, cât și în Orientul Mijlociu. În vestul României, furnizorul software este prezent din 2012, iar de la începutul acestui an, centrul său de dezvoltare se află în clădirea de birouri UBC 3, parte a proiectului mixt Iulius Town.
„Am experimentat un interes extrem de ridicat din partea comunității locale de programatori în ceea ce privește oportunitățile profesionale disponibile în cadrul Amdaris (înregistrând o creștere de peste 63% în anul 2019), motiv pentru care am decis să ne mutăm sediul într-un centru care ne permite să susținem creșterea”, a declarat Anna Grier, Director Centru Amdaris România.
Centrul Amdaris din Iulius Town Timișoara este singurul pe care compania îl are în România și reunește aproximativ 70 de ingineri.
Iulius și Atterbury Europe, dezvoltatorii Iulius Town, vor finaliza în acest an cea mai înaltă clădire office din România, UBC 0, cu o înălțime de 155 metri.