Amendă de până la 5.000 de lei pentru cei care deţin telefoane wireless ilegale, fără marcaj CE

Aproape 700 de telefoane wireless de tip DECT 6.0 care afectează funcționarea serviciilor de comunicații electronice, în special a celor de telefonie mobilă, au fost descoperite și scoase din uz în acest an, a anunțat miercuri arbitrul telecom. "Dacă în anul 2016, de exemplu, am identificat în jur de 150 de astfel de telefoane fixe wireless, numărul acestora s-a triplat în 2017, iar în acest an a ajuns la aproape 700", a declarat miercuri Cristian Popa, director executiv al Arbitrului telecom (ANCOM), relatează Hotnews.ro. 
Economica.net - mie, 28 nov. 2018, 17:37
Amendă de până la 5.000 de lei pentru cei care deţin telefoane wireless ilegale, fără marcaj CE

Telefoanele fixe de tip DECT 6.0 fără marcaj CE provin în cea mai mare parte din Statele Unite ale Americii, Canada sau state din Asia și sunt destinate utilizării în aceste țări. Telefoanele fixe fără fir de tip DECT 6.0 funcționează în benzi de frecvențe care în România sunt destinate altor servicii, și anume celor de telefonie mobilă și internet mobil de bandă largă de generația a treia. În momentul în care un astfel de aparat neconform este pus în funcțiune pe teritoriul României, el produce interferențe care perturbă funcționarea serviciilor de telefonie mobilă.

Astfel, numărul utilizatorilor care pot folosi serviciul de telefonie sau internet mobil în zona respectivă scade semnificativ, apelarea devenind uneori imposibilă, iar apelurile în curs se întrerup.

Utilizatorii care dețin telefoane fixe wireless de tip DECT trebuie să verifice existența marcajului CE pe aparat, iar în cazul în care acesta nu există, aparatul trebuie scos din funcțiune (atât terminalul portabil cu acumulatori/baterii, cât și stația de bază a acestuia care poate fi cu acumulatori/baterii sau poate fi conectată la o sursă de alimentare de la rețeaua electrică), potrivit Hotnews.ro

Telefoanele DECT 6.0 fără marcaj CE pot produce interferențe prejudiciabile serviciilor de comunicații electronice în momentul în care sunt conectate la sursa de energie.

În cazul în care cei care deţin astfel de echipamente continuă să le folosească sunt încălcate prevederile Hotărârii Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio, fapta fiind sancționată cu amendă contravențională cuprinsă între 500 şi 5.000 lei. Mai multe informații privind echipamentele electronice și electrocasnice neconforme, marcajul CE și obligațiile care le revin producătorilor, distribuitorilor și consumatorilor sunt disponibile pe website-ul Autorității.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...