Amendament adoptat la bugetul de stat: alocaţia copiilor va fi majorată la 150 lei

Parlamentariii au adoptat joi, un amendament al deputatului PNL Robert Sigartau care majorează alocația copiilor de la 84 de lei la 150 de lei. Cu 123 de voturi pentru și 119 împotrivă s-a adoptat amendamentul susținut în plen de deputatul PNL, relatează Hotnews.ro. 
Economica.net - joi, 14 feb. 2019, 14:51
Amendament adoptat la bugetul de stat: alocaţia copiilor va fi majorată la 150 lei

Potrivit amendamentului adoptat, efortul bugetar este de două miliarde de lei iar alocațiile s-ar majora începând de luna viitoare, mai exact, de la 1 martie 2019.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat după vot, liberalul Robert Sighiartău, potrivit Hotnews.ro

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava....
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma unei decizii luate de SUA
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma ...
Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul ...
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Urmare a ultimului summit G7 din Italia, din decembrie 2027, Comitetului Economic și Social European (CESE), organism consultativ ...
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Ministrul Educaţiei Daniel David reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia ...