Amendament PNL: Modificările la Codul Fiscal să intre în vigoare în iulie 2018

Economica.net
22 11. 2017
0007842949k_1920x1280_61979700

Liberalului Daniel Zamfir a depus două amendamente, unul care prevede că firmele cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro vor avea de ales între a plăti impozit de 16% pe profit sau a plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Cel de-al doilea amendament prevede că modificările la Codul Fiscal, prevăzute de ordonanţa de urgenţă a Guvernului, vor intra în vigoare la şase luni, nu de la 1 ianuarie 2018, cum prevede OUG, ci de la 1 iulie 2018.

„Nu am înţeles care este urgenţa aici”, şi-a motivat Zamfir cel de-al doilea amendament, miercuri, în şedinţa Comisiei de buget a Senatului, unde se discută proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Senatorul PNL Florin Cîţu a cerut însă ca raportul pe OUG ce aduce modificări la Codul fiscal să fie unul de respingere.

În ceea ce priveşte cota de impozitare de 1% pe venituri pentru microîntreprinderile care au mai mulţi salariaţi, Florin Cîţu a depus un amendament care prevede ca aceasta să fie opţională.

Comisia de buget a Senatului dezbate, la ora transmiterii acestei ştiri, OUG de modificare a Codului Fiscal, pentru a da un raport.

Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern