Amenințări cu moartea la adresa membrilor unei delegații a Parlamentului European care-l investighează pe premierul ceh Andrej Babis

Economica.net
29 02. 2020
andrej_babis_18137400

Babis, un miliardar populist, mai este acuzat de o presupusă fraudă din fonduri europene, în urmă cu peste un deceniu.

Cei cinci membri ai delegaţiei au avut întâlniri timp de două zile cu oficiali cehi în cadrul anchetei.

„Am avut de-a face în mai multe rânduri cu diverse ameninţări”, a declarat presei la Praga eurodeputatul ceh Tomas Zdechovsky, arătând că a primit el însuşi ameninţări cu moartea din partea unor ‘extremişti’ în timpul misiunii.

„Sunt foarte preocupată de această situaţie”, a declarat colega sa germană Monika Hohlmeier, potrivit căreia Cehiei îi lipseşte ‘un sistem clar şi responsabil (…) pentru identificarea conflictelor de interese”.

În replică, premierul ceh i-a numit vineri „trădători” pe Zdechovsky şi pe un alt eurodeputat ceh, Mikulas Peksa, şi a adăugat că Monika Hohlmeier este ‘un pic dezechilibrată”.

Babis afirmă că imperiul agro-industrial Agrofert pe care l-a fondat înainte de a intra în politică şi care înglobează un grup de presă influent a fost vândut unui fond tocmai pentru a evita orice conflict de interes, în conformitate cu o lege din 2017.