Amenzile în starea de alertă: de la 500 la 15.000 de lei. Ce se sancţionează

Legea privind instituirea stării de alertă votată ieri de Parlament conține un capitol foarte generos cu contravenții, atât pentriu persoanele fizice, cât și juridice. Am extras din lege capitolul referitor la contravenții și la valoarea amenzilor care pot fi date
Economica.net - joi, 14 mai 2020, 07:43
Amenzile în starea de alertă: de la 500 la 15.000 de lei. Ce se sancţionează

Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:

a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității;

b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(2) lit.f);

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri;

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin.(3)

lit.a);

e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.b);

f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri;

g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii;

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d);

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d);

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de  natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(4) lit.a);

l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a);

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.(4) lit.b);

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin.(4) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone;

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele  potrivit art. 5 alin.(4) lit.c);

p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise;

q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici;

r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici;

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art. 5 alin.(4) lit.g);

ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.h)

Sancțiunile

Contravențiile prevăzute la art.60 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 2500 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) și ș);

b) cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. a), b), f), i), o), q) și s);

c) cu amendă de la 2000 lei la 10000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. l), r) și t);

d) cu amendă de la 3000 lei la 15000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. j) și p);

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...