Amenzi de 1,2 milioane de lei, după controale în cluburi şi discoteci din Costineşti şi Eforie Nord
Poliţişti de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari de la Garda Naţională de Mediu şi reprezentanţi ai Corpului de Control al Autorităţii Naţionale de Turism au verificat, în perioada 2-4 august, 14 cluburi, discoteci şi unităţi de alimentaţie publică din Costineşti şi Eforie Nord, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
Echipele de control, însoţite de luptători din Brigada Mobilă de Jandarmi Constanţa, au verificat modul în care sunt respectate normele legale în domeniul alimentaţiei publice şi limitele de zgomot admise în cluburi şi discoteci.
În urma neregulilor găsite au fost date 15 amenzi, în valoare totală de 1.230.000 de lei, precum şi patru avertismente, a precizat Poliţia Română.
Unităţile au fost amendate, printre altele, pentru lipsa documentelor şi avizelor de clasificare, depăşirea nivelului de zgomot admis, nerespectarea modului în care sunt depozitate, gestionate şi valorificate deşeurile şi lipsa autorizaţiilor, avizelor sau a documentelor referitoare la protecţia mediului.