Amenzi de 100.000 de lei pentru braconaj piscicol
în perioada 19.03.2012 – 23.03.2012, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Inspectoratul General de Poliţie au derulat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Caraş – Severin, Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi.În urma acestora, au fost aplicate 270 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 101.970 de lei, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii. De asemenea, au fost confiscate două autoturisme, şapte ambarcaţiuni, un motor de ambarcaţiune, 1.627 kg peşte proaspăt de diferite specii, precum şi 7,7 Kg icre de ştiucă, dar şi mai multe unelte de pescuit.